O bombă de aviație de 250 de kilograme a fost descoperită în apropierea unui oraș estonian de lângă granița cu Rusia, informează presa din Estonia.
Conform serviciilor de urgență estoniene, un localnic a găsit „un obiect periculos” în dimineața zilei de 2 noiembrie, în timp ce se plimba într-o pădure aflată la marginea localității Auvere.
Specialiștii ISU locali ajunși la fața locului au constatat că „obiectul” era, de fapt, o bombă de aviație de 250 de kilograme. Geniștii au fost chemați și ei la fața locului pentru a detona în siguranță muniția.
Autoritățile estoniene nu au precizat modelul și originea bombei.
Incidentul survine în care țările baltice se confruntă în ultima perioadă cu provocări din partea Rusiei, arată Moscow Times.
Cu o lună și jumătate în urmă, trei avioane rusești MiG-31 au violat spațiul aerian al Estoniei.
Acţiunea provocatoare a aviaţiei ruse în Estonia a fost mult mai gravă decât s-a spus la nivel oficial la început. Cele trei bombardiere MiG-31, care au pătruns în spaţiul aerian estonian pe 19 septembrie, ar fi putut ameninţa capitala estonă Tallin în cazul în care NATO nu ar fi acţionat.
„În ultima lor incursiune, venind dinspre uscat, bombardierele ruseşti au dat impresia că se îndreaptă spre Tallin, cu intenţii necunoscute. Avioanele MiG nu transportau bombe - un factor decisiv în decizia forţelor NATO de a nu deschide focul -, dar erau înarmate cu rachete aer-aer”, a afirmat colonelul Gaetano Farina, comandantul forței operative care monitorizează spațiul aerian baltic.