Marina SUA a anunțat că viitorul cuirasat din clasa „Trump” va costa peste 17 miliarde de dolari și va avea propulsie nucleară, informează Axios.
Anunțul a fost făcut de amiralul Daryl Caudle, șeful Operațiuni Navale în cadrul US Navy, după ce, în urmă cu o lună conducerea forțelor navale americane considerau „puțin probabilă” ideea unei astfel de propulsii nucleare.
„Sunt încântat că în sfârșit am căzut de acord că această propulsie va fi una nucleară”, a spus Caudle, în cadrul unei audieri în Congresul SUA. „Dezbaterea a fost de genul: ori îl livrăm mai repede, și atunci va avea propulsie convențională, dar în cele din urmă, am zis să fie nucleară”, a adăugat Daryl Caudle.
O astfel de navă mare de suprafață, care a dominat luptele navale în Primul și Al Doilea Război Mondial, în ciuda noilor sisteme e arme și senzori de la bord, este considerată „o ciudățenie” de către unii experți militari citați de Axios, care au atras atenția că, în războiul naval modern, se urmărește mai degrabă o dispersare a forțelor, puterii de foc și resurselor (umane și materiale).
Cuirasatul va fi echipat cu același reactor nuclear A1B, folosit la bordul portavioanelor din clasa Gerald R. Ford, care, în prezent, sunt cele mai mari nave militare de suprafață din lume. Costul construirii unui astfel de portavion este de 13 miliarde de dolari.
„Toată tehnologia de care va dispune cuirasatul nuclear se inspiră de la portavioanele din clasa Ford, de la reactorul nuclear, până la sistemele de luptă, radarele și rachetele folosite”, a adăugat șeful Operațiunilor Navale din cadrul marine SUA.
În prezent, singurele nave de suprafață cu propulsie nucleară din dotarea US Navy sunt portavioanele.
Marina SUA își propune să aibă în dotare 15 cuirasate din clasa „Trump” până în 2056. Costurile totale pentru primele trei astfel de nave se ridică la peste 43 de miliarde de dolari.