Antena 3 CNN Externe O mamă eroină a renunțat la propriul transplant de rinichi pentru ca fetița ei, de doi ani, să poată avea operația salvatoare

O mamă eroină a renunțat la propriul transplant de rinichi pentru ca fetița ei, de doi ani, să poată avea operația salvatoare

Deși Bec Vallee era programată pentru transplantul unui rinichi donat chiar de soțul ei, aceasta va renunța la programare după ce a descoperit că fiica lor suferă de aceeași problemă medicală, pentru a-i oferi micuței o șansa la viață, conform Mirror.

O mamă eroină a renunțat la propriul transplant de rinichi pentru ca fetița ei, de doi ani, să poată avea operația salvatoare
Sursa foto: Getty
de Alexandru Negrici    |    27 Iul 2021   •   21:59

O mamă lipsită de egoism a refuzat o donație renală salvatoare de la soț, astfel încât fiica ei de doi ani să poată beneficia într-o zi de ea.

Lui Vallee i s-a spus că are o boală de rinichi când avea 11 ani, înainte ca propria mamă să-i salveze viața donând unul dintre organele ei câțiva ani mai târziu.

Dar după ce corpul ei  respins organul, tânăra de 31 de ani din Queensland, Australia, a fost nevoită să facă tratament de dializă renală trei zile pe săptămână, timp de șase ore de fiecare dată.

În timp ce soțul ei, Ryan, dorise să doneze unul dintre rinichii săi, cuplul a fost îngrozit să descopere că fiica lor, Ambrosia, avea aceeași afecțiune ca și mama ei și ar avea nevoie într-o zi de un transplant propriu.

Publicația 9now acum raportează că diagnosticul devastator a venit la ecografia de 20 de săptămâni a sarcinii.

Ea a spus: „A fost unul dintre acele momente care schimbă totul în viața ta și nu este ceva ce vreun părinte vrea să audă. Am realizat că viitorul pe care îl va trăi copilul meu, poate să fie ceea ce trăiesc eu acum."

În urma rezultatului, cuplul a luat decizia ca Ryan să își salveze rinichiul pentru copil, în locul soției sale.

Acesta a spus: „Amândoi am căutat interesele copilului nostru și ne-am dorit binele pentru a-i oferi cele mai bune oportunități posibile”.

Bec a adăugat: "Am avut a doua mea șansă deja o dată și știu ce înseamnă să pot experimenta acel dar al vieții de la un părinte."

Acum, mama copilei, se va alătura listei de așteptare a donatorilor de organe care cuprinde aproape 2.000 de alți australieni, în speranța că într-o zi va primi un telefon care îi va spune că un necunoscut îi face cel mai important cadou posibil.

În prezent, 1.700 de persoane așteaptă a doua șansă, sub forma unui transplant de organe.

Anul trecut 463 de donatori de organe decedați și 182 de donatori vii au acordat donații altor 1.452 de oameni, în nevoie.

×
Subiecte în articol: Australia
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close