Antena 3 CNN Externe Papa Benedict al XVI-lea a vizitat regiunea L'Aquila, afectată de cutremur

Papa Benedict al XVI-lea a vizitat regiunea L'Aquila, afectată de cutremur

Papa Benedict al XVI-lea a vizitat regiunea L'Aquila, afectată de cutremur
Sursa foto: papa benedict
28 Apr 2009   •   18:40

Papa Benedict al XVI-lea a vizitat regiunea L'Aquila din Italia, afectată de cutremurul din 6 aprilie. În urma seismului aproape 300 de oameni au murit şi peste 65.000 au rămas fără locuinţe. Suveranul Pontif a transmis că este alături de toţi cei care au avut de suferit.

Mii de sinistraţi l-au întâmpinat pe papa cu mare emoţie. El s-a întâlnit cu autorităţile locale şi cu angajaţii Protecţiei Civile. Suveranul Pontif a avut un mesaj pentru toţi cei afectaţi în urma cutremurului din 6 aprilie.
"Am venit în acest loc minunat şi rănit, unde aţi trăit zile de suferinţă şi nesiguranţă să vă arăt atât cât pot că sunt alături de voi" a spus el.

Papa Benedict le-a spus celor care au venit să îl vadă că şi-ar dori să îi îmbrăţişeze pe fiecare şi că vrea să vadă renăscând, de sub dărâmături, toate localităţile distruse. Apoi s-a rugat pentru sufletele celor decedaţi, dar şi pentru sinistraţi.

Localnicii au fost foarte afectaţi de calamitate, însă au apreciat gestul papei, care s-a rugat împreună cu ei.
În urma seismului din 6 aprilie, care a afectat centrul Italiei, aproape 300 de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 65.000 au rămas fără un adăpost.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Papa Benedict cutremur
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close