Antena 3 CNN Externe Parchetul a deschis o anchetă pentru omor prin imprudenţă în cazul accidentului de autocar din Italia

Parchetul a deschis o anchetă pentru omor prin imprudenţă în cazul accidentului de autocar din Italia

Parchetul a deschis o anchetă pentru omor prin imprudenţă în cazul accidentului de autocar din Italia
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    29 Iul 2013   •   12:15
Parchetul din Avellino, în sudul Italiei, a deschis luni o anchetă pentru "omor prin imprudenţă", în urma accidentului în care a fost implicat duminică seara un autocar ce transporta pelerini, soldat cu 38 de morţi, scrie presa italiană.
 
Ancheta va viza nu doar o eventuală responsabilitate a şoferului autocarului, mort în accident, ci şi starea vehiculului şi calitatea bării de protecţie ruptă de autocar în timpul cursei sale nebune, informează agenţia de presă Ansa.
 
Poliţia rutieră a ridicat deja documentele vehiculului de la sediul firmei de transport Mondotravel, căreia îi aparţinea autocarul.
 
Totodată, vor fi efectuate examene asupra corpului şoferului, în vederea verificării unui eventual consum de droguri sau alcool înainte de producerea teribilului accident.
 
Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care se întorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina, oraşul natal al lui Padre Pio, un preot italian canonizat în 2002 şi venerat în sudul Italiei.

Automobilul care mergea cu viteză mare a lovit mai multe maşini - un jurnalist al AFP a numărat şapte sau opt maşini încastrate unele în altele -, după care a făcut un "zbor" peste un pod rutier şi s-a prăbuşit de la 30 de metri. Mai mulţi pasageri au fost aruncaţi din vehicul.

Potrivit martorilor oculari, autocarul este posibil să fi avut probleme de frânare. Jurnaliştii locali evocă şi alte ipoteze, între care faptul că şoferul ar fi adormit la volan sau că ar fi explodat un pneu.
 
 

×
Subiecte în articol: ancheta accident autocar
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close