Antena 3 CNN Externe Parlamentul European cere măsuri suplimentare pentru a salva turismul din criza provocată de COVID-19

Parlamentul European cere măsuri suplimentare pentru a salva turismul din criza provocată de COVID-19

Deputaţii din Parlamentul European cer măsuri suplimentare pentru a salva sectorul turismului din Uniunea Europeană și pentru a-l pregăti pentru viitor după ce va trece criza provocată de pandemia de coronavirus.

Parlamentul European cere măsuri suplimentare pentru a salva turismul din criza provocată de COVID-19
Sursa foto: Hepta
de Denisa Nedelcu    |    21 Iun 2020   •   16:25

Mai exact, aceştia solicită mai mult sprijin pentru IMM-urile din domeniul turismului aflate în pragul falimentului, spunând că este nevoie de standarde înalte de igienă și protocoale de sănătate pentru a ajuta la refacerea turismului, potrivit europarl.europa.eu.

Rezoluția referitoare la "transport și turism în 2020 și ulterior" a fost adoptată vineri cu 587 voturi pentru, 32 voturi împotrivă și 46 abțineri, pentru a sprijini un sector care oferă locuri de muncă pentru peste 22 milioane de oameni, mai arată sursa amintită.

Documentul anterior face referire la şanse de supraviețuire pentru întreprinderi turistice şi cuprinde finanțare pe termen scurt pentru a evita falimentul și pentru a sprijini lucrătorii, inclusiv lucrătorii independenți, din sectorul transporturilor, culturii și turismului.

Parlamentul European solicită Comisiei să se asigure că finanțarea disponibilă poate fi accesată rapid. Deputații solicită o linie bugetară specifică pentru turismul sustenabil în bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Totodată, PE încurajează Comisia Europeană să exploreze ideea unui mecanism de gestionare a crizelor pentru turismul UE, pentru a răspunde rapid oricărei provocări viitoare de amploare similară, se mai arată în comunicatul Parlamentului European.
 

×
Subiecte în articol: turism Parlamentul European
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close