Antena 3 CNN Externe Partidele din cadrul AIE vor să participe fiecare cu propriul candidat la alegerile prezidenţiale

Partidele din cadrul AIE vor să participe fiecare cu propriul candidat la alegerile prezidenţiale

Partidele din cadrul AIE vor să participe fiecare cu propriul candidat la alegerile prezidenţiale
Sursa foto: ghimpu
05 Iun 2010   •   19:43

Partidele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană vor participa separat la alegerile prezidenţiale, fiecare desemându-şi propriul candidat, potrivit Jurnalului de Chişinău.
Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, susţine că partidul său va participa la prezidenţiale cu propriul candidat.

"Nu văd o problemă să avem propriul candidat", a declarat Ghimpu. În plus, el nu exclude posibilitatea de a fi chiar el nominalizat. "Dacă poporul o să mă vrea, eu nu pot să refuz poporul", a afirmat Ghimpu.
La rândul său, preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, susţine că încă nu a fost luată o decizie finală în privinţa candidatului la funcţia de preşedinte din partea PLDM.

"Cu certitudine însă vom avea candidat", a dat asigurări Filat.

Şi Partidul Democrat este decis să se prezinte la prezidenţiale cu propriul candidat.

"Am spus anterior că Partidul Democrat va merge singur în alegeri. Nu suntem singurii care au spus acest lucru", declară liderul PD, Marian Lupu.
Singurul lider al AIE care pare să mai susţină ideea unui candidat comun al Alianţei la prezidenţiale este Serafim Urechean. "Cred că AIE, în numele viitorului ţării, trebuie să vină cu un candidat unic, să depăşim capriciile de grup", susţine liderul Alianţei Moldova Noastră.
Pe de altă parte însă, prim-vicepreşedintele AMN, Victor Osipov, a declarat recent că AMN are un candidat pentru alegerile prezidenţiale. "Cred că vă daţi seama despre cine este vorba. Ar fi perfect ca Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) să vină cu un singur candidat pentru funcţia de şef al statului, dar urmează să vedem ce se va întâmpla", a menţionat Osipov.
Alegerile prezidenţiale în Republica Moldova ar putea avea loc în toamna lui 2010, în cazul în care se va decide prin referendum ca preşedintele să fie ales prin vot direct şi nu în Parlament.

Antena3.ro




×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close