Antena 3 CNN Externe Polonia oferă Republicii Moldova un ajutor de 12 milioane de euro

Polonia oferă Republicii Moldova un ajutor de 12 milioane de euro

Polonia oferă Republicii Moldova un ajutor de 12 milioane de euro
28 Mar 2014   •   14:09

Polonia va oferi Republicii Moldova un grant de 12 milioane de euro pentru programe de dezvoltare, a anunţat vineri premierul Iurie Leancă, după discuţiile cu omologul său polonez Donald Tusk, aflat în vizită la Chişinău, informează Unimedia.
   
De asemenea, Polonia oferă alte 132.000 de euro pentru modernizarea studioului televiziunii publice Moldova1, a declarat premierul Iurie Leancă. "Mulţumesc lui Tusk pentru susţinerea din partea Poloniei privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni. Pentru noi este o altă şansă pentru a cunoaşte valorile europene", a declarat premierul Republicii Moldova.
   
El a adăugat că discuţiile cu şeful Guvernului de la Varşovia au vizat, printre altele, criza din Ucraina şi referendumul din Crimeea, subliniind că acesta reprezintă "o sfidare a integrităţii ţării vecine".
   
La rândul său, premierul Donald Tusk a afirmat că situaţia din Republica Moldova seamănă cu cea a Poloniei din 1990. "Observăm în R.Moldova, înainte de semnarea Acordului de Asociere, de liberalizarea vizelor, că se discută despre avantaje, despre rostul acestei aventuri cu Europa. (...) Polonia a început la fel ca R.Moldova în 1990. Aveam acelaşi venit. Banii Europei au contribuit foarte mult la creşterea noastră economică", a declarat premierul Donald Tusk.
   
Cei doi premieri au inaugurat Forumul economic moldo-polonez, care are loc la Chişinău, cu participarea unor reprezentanţi din peste o sută de companii din Republica Moldova şi Polonia.
   
Republica Moldova urmează să semneze în luna iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, termen devansat de Bruxelles, pe fondul temerilor privind eventuale presiuni ale Rusiei asupra Chişinăului, în urma crizei din Ucraina.

×
Subiecte în articol: Polonia Republica Moldova
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close