Antena 3 CNN Externe Președintele Serbiei critică tribunalul ONU pentru că nu l-a eliberat pe criminalul de război Mladić pentru a muri acasă

Președintele Serbiei critică tribunalul ONU pentru că nu l-a eliberat pe criminalul de război Mladić pentru a muri acasă

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 20:20 28 Aug 2026 Modificat la 20:20 28 Aug 2026
poza in care apare Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei - hepta_8936566
Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei. Sursa foto: Hepta

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a acuzat vineri un tribunal al ONU de "comportament necivilizat" pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladić să moară în Serbia şi a spus că Belgradul încă aşteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, transmit Reuters şi AP, conform Agerpres.

Mladić, care executa o sentinţă de închisoare pe viaţă după ce a fost condamnat pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul războiului din Serbia (1992-1995), a murit joi, la Haga, într-o unitate de detenţie a ONU. Mladic era în vârstă de 84 de ani.

"Nu am primit nimic de la Haga", le-a spus Vucic jurnaliştilor, adăugând că autorităţile sârbe vor ajuta la organizarea unei înmormântări demne pentru Ratko Mladić în Serbia, dacă familia va cere acest lucru. Tribunalul a respins cererea lui Mladic de luna trecută de a i se permite să se întoarcă în Serbia. Acesta a precizat că starea sa de sănătate este precară dar stabilă şi că Mladic beneficiază de îngrijiri adecvate în centrul de detenţie.

"Am văzut acum că Haga a vrut moartea lui Mladic în spatele gratiilor. Nu i-au permis generalului să moară în Serbia, unde voia să moară. Acesta este un comportament necivilizat, fără precedent sau justificare", a mai declarat Aleksandar Vučić.

Mecanismul Internaţional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaţionale nu a răspuns unei întrebări din partea Reuters privind un posibil transfer al rămăşiţelor pământeşti ale lui Mladic în Serbia.

Media sârbe au relatat că Mladic şi-a exprimat dorinţa de a fi îngropat într-un cimitir din Belgrad, alături de fiica sa Ana, care a murit în 1994.

Tribunalul ONU a deschis o anchetă privind circumstanţele morţii lui Mladic. Un judecător desemnat să supervizeze investigaţia a petrecut circa trei ore la unitatea de detenţie vineri, dar nu a făcut declaraţii pentru jurnalişti.

Ratko Mladic, fost general al forţelor sârbe din Bosnia, a fost condamnat în 2017 la închisoare pe viaţă de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul războiului din Bosnia, care a făcut aproape 100.000 de morţi între 1992 şi 1995, verdict confirmat în apel în 2021.

Printre aceste crime se numără, în special, masacrul a aproximativ 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi bosniaci, comis în iulie 1995 în regiunea Srebrenica (est). De asemenea, el a fost condamnat pentru asediul de 43 de luni asupra Sarajevo, în timpul căruia au murit circa 10.000 de oameni.

Cu toate acestea, Mladic a continuat să fie glorificat de unii lideri politici sârbi şi de sârbii din Bosnia.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close