Antena 3 CNN Externe "Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană". Aproximativ 5,5 milioane de copii sunt afectaţi de războiul din Siria

"Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană". Aproximativ 5,5 milioane de copii sunt afectaţi de războiul din Siria

"Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană". Aproximativ 5,5 milioane de copii sunt afectaţi de războiul din Siria
Sursa foto: Foto: israele.net
de S.T.    |    12 Mar 2014   •   09:40

Numărul copiilor afectaţi de războiul din Siria s-a dublat în cursul celui de-al treilea an de conflict, ajungând la 5,5 milioane, potrivit unui raport întocmit de către Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) publicat marţi, scrie AFP, potrivit Mediafax.

În acest raport, intitulat "În stare de asediu - trei ani de conflict devastator pentru copiii din Siria", UNICEF afirmă că un milion de copii se află în zone asediate sau în care este imposibil să se pătrundă.

"Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană, numeroşi copii sirieni nu primesc nicio protecţie, ajutor medical sau susţinere psihologică şi au un acces la educaţie redus sau niciunul", se arată în raport.

"În cele mai grave cazuri, femei însărcinate şi copii au fost răniţi sau ucişi în mod deliberat de către lunetişti", se subliniază în document.

Potrivit UNICEF, al cărui raport "relevă traumatismele profunde trăite" de către copii sirieni, peste două milioane dintre ei au nevoie de un tratament sau susţinere psihologică.

Aproximativ 1,2 milioane de copii s-au refugiat în străinătate şi trăiesc în condiţii în care apa potabilă, hrana sau accesul la educaţie sunt limitate.

Potrivit UNICEF, un copil sirian refugiat din zece munceşte, iar 25% dintre sirienele a căror căsătorie este înregistrată în Iordania sunt minore.

Peste 500.000 de sirieni s-au refugiat în Iordania.

×
Subiecte în articol: Siria UNICEF
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close