Antena 3 CNN Externe Protest topless la inaugurarea unui stadion, în Ucraina: Două femei şi-au scris „F... Euro“ pe corp

Protest topless la inaugurarea unui stadion, în Ucraina: Două femei şi-au scris „F... Euro“ pe corp

Protest topless la inaugurarea unui stadion, în Ucraina: Două femei şi-au scris „F... Euro“ pe corp
Sursa foto: Foto: tap-the-talent.blogspot.com
29 Oct 2011   •   22:32

Două activiste din cadrul mişcării FEMEN au protestat topless, sâmbătă, la Lvov (Ucraina), la inaugurarea unui stadion cu o capacitate de peste 32.000 de locuri, ce va găzdui meciuri de la Campionatul European din 2012, informează AFP.
   
Cele două femei au protestat având scris pe corp "F... Euro", în faţa intrării în loja VIP a arenei şi scandând "Ucraina va pierde!". Ele au fost reţinute imediat de poliţie.
   
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, considerat pro-rus şi neagreat în Lvov, a vizitat stadionul înainte de inaugurare, dar a refuzat să participe la ceremonia de sâmbătă. Mesajul său difuzat după un dans al unor copii în costume tradiţionale a fost fluierat de public.
   
La ceremonia de inaugurare au fost prezenţi aproximativ 2.000 de spectatori. Cântăreţele Anastacia şi Ruslana au susţinut momente artistice cu această ocazie.
   
Construcţia stadionului pe care vor avea loc trei meciuri de la Euro-2012 a început în 2008 şi a costat 201 milioane de euro.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close