Antena 3 CNN Externe Protest uriaș la Sofia: mii de bulgari au ieșit în stradă să denunțe arestarea „politică” a primarului din Varna

Protest uriaș la Sofia: mii de bulgari au ieșit în stradă să denunțe arestarea „politică” a primarului din Varna

A.O.
1 minut de citit Publicat la 00:02 17 Iul 2025 Modificat la 08:44 17 Iul 2025
protest la sofia
Primarul Blagomir Kotsev a fost arestat preventiv la data de 8 iulie. Manifestanții cred că este nevinovat și dosarul este unul politic, în spatele căruia se află Guvernul. Foto: Profimedia

Mii de bulgari au protestat miercuri seara, la Sofia, după mai multe manifestații împotriva arestării pentru corupție a primarului liberal și pro-european al celui de-al treilea oraș ca mărime din țară, Varna. Oamenii acuză Parchetul că s-a supus „ordinelor politice”. Protestatarii au purtat pancarte pe care scria că edilul este nevinovat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Este o parodie de justiţie, Trebuie să protestăm împotriva intrigilor de culise”, a declarat pentru AFP Miro Djokanov, un antreprenor în vârstă de 37 de ani. 

Primarul Blagomir Kotsev a fost arestat preventiv la data de 8 iulie. Manifestanții cred că este nevinovat și că dosarul este unul politic, în spatele căruia se află Guvernul.

Kotsev, membru al coaliţiei reformatoare Continuăm schimbarea/Bulgaria democratică (CC/BD), este acuzat de procuratură, împreună cu alţi doi aleşi şi un antreprenor, de complicitate în deturnarea de fonduri publice pentru a finanţa activităţi politice.

Protestatarii au scris pe pancarte: „Kotsev este vinovat că nu s-a vândut!” sau „Legea nu este o armă!”. 

Negând orice comportament reprobabil, Blagomir Kotsev a primit sprijinul Valeriei Hayer, preşedinta centriştilor din Parlamentul European, care a vorbit despre „un atac direct asupra valorilor europene”, chemând autorităţile bulgare să „pună capăt acestei represiuni politice”.

După şapte alegeri în mai puţin de patru ani, fragilul guvern bulgar aprobat în ianuarie este o coaliţie de circumstanţă între conservatorii fostului prim-ministru Boiko Borisov şi alte două formaţiuni, sprijinită în Parlament de minoritatea turcă.

Ultimul raport al Comisiei Europene despre statul de drept, publicat săptămâna trecută, constată că „nivelul perceput al independenţei justiţiei în Bulgaria rămâne foarte scăzut”.

Manifestaţii masive, în special pentru a solicita o mai mare independenţă a justiţiei, au zguduit ţara în vara anului 2020 ducând la plecarea lui Borisov după aproape două decenii la putere.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close