Antena 3 CNN Externe Purtătorul de cuvânt al Papei Benedict al XVI, criticat de foste victime ale preoţilor pedofili

Purtătorul de cuvânt al Papei Benedict al XVI, criticat de foste victime ale preoţilor pedofili

Purtătorul de cuvânt al Papei Benedict al XVI, criticat de foste victime ale preoţilor pedofili
01 Noi 2010   •   16:14

Purtătorul de cuvânt al Papei Benedict al Şaisprezecelea a fost primit cu lozinci ostile, de un grup de foste victime ale preoţilor pedofili, adunaţi la Roma pentru o manifestaţie. Prelatul s-a întâlnit, mai târziu, cu câţiva membri ai grupului, care i-au reproşat atitudinea Bisericii catolice, în scandalul abuzurilor pedofile.

Câteva zeci de victime ale preoţilor, venite din toată lumea, s-au adunat la Roma pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Vatican. Membrii grupului consideră că scuzele Papei nu sunt suficiente şi este nevoie de acţiuni concrete.

Poliţia italiană a interzis marşul cu torţe pe care grupul dorea să-l facă până în faţa catedralei Sfântul Petru. Purtătorul de cuvânt al Papei, preotul Federico Lombardi, a încercat totuşi să stea de vorbă cu participanţii, dar nu a fost bine primit.

Clericul s-a retras fără să mai discute cu victimele sau cu ziariştii, care-l asaltau şi ei pentru declaraţii. Până la urmă, poliţiştii le-au permis unor membri ai grupului să depună la Vatican câteva scrisori adresate Papei. Ei s-au întâlnit şi cu Lombardi, căruia i-au adresat aceleaşi reproşuri, dar pe un ton mai potolit.

“I-am spus foarte deschis: Federico, trebuie să faceţi ceva, Biserica voastră are probleme. Aceasta nu e o ameninţare, dar ne vom întoarce anul viitor cu mult mai mulţi oameni”.

Grupul fostelor victime va cere Naţiunilor Unite să califice, oficial, abuzurile sistematice asupra copiilor drept o crimă împotriva umanităţii.

 


×
Subiecte în articol: preot pedofil Papa Benedict al XVI-lea
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close