Antena 3 Externe Vladimir Putin a ajuns pe lista neagră a unui stat vecin Rusiei

Vladimir Putin a ajuns pe lista neagră a unui stat vecin Rusiei

09 Dec 2015   •   14:09
Vladimir Putin a ajuns pe lista neagră a unui stat vecin Rusiei

Procesul a trei ofiţeri de poliţie din Finlanda, acuzaţi de neglijenţă după ce numele preşedintelui rus Vladimir Putin a fost inclus pe o listă naţională cu suspecţi căutaţi pentru diverse infracţiuni, s-a deschis miercuri la Helsinki, relatează jurnalul.ro.

Presa a dezvăluit în 2013 că numele preşedintelui rus a figurat timp de două săptămâni într-un registru confidenţial cu suspecţi de infracţiuni pasibile cu o pedeapsă de peste şase luni de închisoare. După cum a relatat la vremea respectivă postul de televiziune finlandez MTV3, Putin ajunsese pe 'lista neagră' a poliţiei din Finlanda, în condiţiile în care rezidenţilor străini de pe această listă le este interzis accesul în această ţară. O anchetă a Parchetului de la Helsinki a dezvăluit că numele lui Vladimir Putin fusese asociat criminalităţii organizate din ţara sa.

Poliţia şi-a exprimat regretul cu privire la această 'eroare gravă', de natură să înfurie vecinul rus, cu care Finlanda are o relaţie tumultuoasă de două secole.

Procurorul Jarmo Hirvonen a explicat că responsabilul de acest registru şi încă doi înalţi oficiali din poliţie riscă plata unor amenzi pentru deficienţe în ceea ce priveşte controlul în administrarea acestui fişier. 'Nu vom trece în revistă toate numele incluse, din greşeală, în acest fişier, pentru că, din câte ştim, au existat o mulţime. Numele lui Putin este doar unul dintre acestea', a subliniat el.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Kremlinului, preşedintele rus Vladimir Putin a reacţionat cu ironie la vestea includerii sale pe 'lista neagră' a poliţiei finlandeze şi nu a cerut niciun fel de măsuri de represalii. Poliţia finlandeză a sesizat ea însăşi parchetul, declanşând o anchetă cu privire la această eroare.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close