Antena 3 CNN Externe Reacția SUA, după ameninţările "iresponsabile" ale lui Vladimir Putin privind armele nucleare

Reacția SUA, după ameninţările "iresponsabile" ale lui Vladimir Putin privind armele nucleare

Administraţia Joseph Biden ia "în serios" ameninţările "iresponsabile" ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind armele nucleare şi este pregătită să modifice configuraţia de apărare, dacă va fi cazul, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Preşedinţiei SUA.

Reacția SUA, după ameninţările "iresponsabile" ale lui Vladimir Putin privind armele nucleare
Sursa foto: Hepta | Abaca Press
de Gabriel Dano    |    21 Sep 2022   •   17:18

"Ne aşteptam" la anunţul privind mobilizarea parţială a rezerviştilor. "Şi sunt mulţi, 300.000, aproape de două ori mai mulţi decât a trimis în război în februarie. În mod categoric, este un semnal că se luptă, iar noi ştim asta. Se simte împins, mai ales în zonele din nord-estul regiunii Donbas", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de la Washington, citat de postul ABC News şi de agenţia Bloomberg.

Oficialul american susţine că armata rusă a suferit "zeci de mii de victime" în Ucraina şi se confruntă cu lipsa coeziunii şi cu dezertări. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri că 5.937 de militari ruşi au murit în luptele din Ucraina, potrivit Mediafax.

Referindu-se la ameninţările preşedintelui Vladimir Putin privind utilizarea armelor nucleare, Kirby a precizat: "Sunt afirmaţii iresponsabile. Noi tratăm întotdeauna cu seriozitate retorica de acest fel. Monitorizăm cât se poate de atent poziţia strategică a Rusiei, astfel încât, dacă vom fi nevoiţi, să o modificăm pe a noastră. Nu avem niciun indiciu că acest lucru este necesar acum", a subliniat Kirby.

Oficialul american a atras atenţia că Washingtonul nu intenţionează să recunoască rezultatele referendumurilor privind anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. "Este vorba de teritoriul ucrainean. Nu contează ce farse de referendumuri organizează, încă este teritoriu ucrainean", a insistat Kirby.

În discursul de miercuri, preşedintele Putin a acuzat Occidentul de "şantaj nuclear" şi a afirmat că "reprezentanţi de rang înalt ai principalelor naţiuni NATO" au făcut declaraţii "despre posibilitatea utilizării armelor nucleare împotriva Rusiei", fără însă a nominaliza pe nimeni. "Celor care îşi permit să facă astfel de afirmaţii la adresa Rusiei vreau să le reamintesc că ţara noastră are diverse mijloace de distrugere şi, când este ameninţată integritatea teritorială a ţării noastre, pentru protejarea Rusiei şi a cetăţenilor, categoric vom folosi toate mijloacele de care dispunem. Nu este o afirmaţie menită să genereze confuzie", a declarat Putin, citat de agenţia The Associated Press.

 

×
Subiecte în articol: Joe Biden Rusia Vladimir Putin
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close