Dezbaterea privind o posibilă revenire a Regatului Unit în Uniunea Europeană (UE), cunoscută sub numele de „Rejoin” (Reintegrare), a fost deschisă de o facţiune a Partidului Laburist, dar această posibilitate ridică semne de întrebare considerabile în rândul experţilor, care ar dori să afle ce condiţii ar fi stabilite pentru reintegrare şi dacă clubul european ar fi dispus să o accepte, informează EFE, citată de Agerpres.
Referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016 a lăsat Regatul Unit profund polarizat, a testat sistemul tradiţional bipartit dintre laburişti şi conservatori şi a deschis calea pentru ascensiunea partidelor populiste, atât de dreapta, cât şi de stânga. Primii s-au pronunţat pentru rămânerea în afara UE, iar ceilalţi pentru reintegrare.
La dreapta, şi în creştere, se află partidul Reform UK al lui Nigel Farage, politicianul care nu a încetat niciodată să critice UE în timp ce a fost membru al Parlamentului European - în 1990 şi 2020 - şi care îşi menţine în continuare opoziţia faţă de orice încercare de reîntoarcere în UE.
La stânga acestui val populist se află Verzii pro-europeni ai lui Zack Polanski.
Va îmbunătăţi un potenţial „Rejoin” creşterea economică?
La baza dezbaterii despre „Rejoin” se află factorul economic, deoarece creşterea economică britanică a încetinit după referendum din cauza incertitudinii generate, dar şi pentru că ţara nu şi-a revenit încă complet la zece ani de la vot. Creşterea economică britanică pentru acest an este estimată la doar 0,8 sau 0,9%.
De la referendum, însă, Regatul Unit, la fel ca UE, a trebuit să se confrunte cu impactul pandemiei de coronavirus, al inflaţiei cauzate de războiul din Ucraina şi al creşterii preţurilor petrolului din cauza războiului din Iran şi a închiderii Strâmtorii Ormuz.
În acest context, prim-ministrul britanic Keir Starmer a vorbit despre acordarea unui nou impuls relaţiei cu UE, iar o facţiune din cadrul partidului său - cum ar fi fostul secretar al Sănătăţii Wes Streeting - discută deja deschis despre o revenire la blocul european.
Însă direcţia pe care o va lua guvernul în această chestiune va depinde de faptul dacă Starmer va rămâne în fruntea executivului, după ce conducerea sa în cadrul Partidului Laburist a fost contestată de Streeting şi de primarul oraşului Manchester, Andy Burnham.
O decizie care nu poate fi tratată superficial
Orice guvern britanic „ar avea nevoie de mai mult decât un avantaj în sondaje pentru o reîntoarcere” în UE, a declarat pentru EFE profesorul de economie şi politică Jonathan Portes de la King's College London.
„Ar avea nevoie de o majoritate solidă, un mandat electoral clar şi încrederea că UE va negocia termeni care ar putea supravieţui unei campanii de referendum”, a adăugat el, cerinţe care „sunt dificil de îndeplinit”.
Potrivit lui Portes, UE ar fi îngrijorată că Regatul Unit s-ar întoarce doar pentru a ieşi din nou şi, prin urmare, „orice cerere de readmitere ar necesita un angajament credibil”, nu doar o majoritate simplă şi conjuncturală a guvernului laburist. În plus, „Regatul Unit ar trebui să ştie că va găsi condiţii mai puţin favorabile decât înainte de 2016”, a adăugat el.
Există, de asemenea, îndoieli că opinia publică britanică s-a schimbat semnificativ în ceea ce priveşte UE: una este să te plângi că ţara se află acum într-o poziţie mai proastă şi cu totul altceva este să-ţi doreşti o revenire în blocul comunitar şi să recunoşti o greşeală colectivă.
Împotriva „Rejoin” este argumentul PIB-ului: Uniunea Europeană şi-a pierdut „atractivitatea” în lume, deoarece, în timp ce în 2016 PIB-ul său colectiv reprezenta 22% din PIB-ul global, zece ani mai târziu, acest procent a scăzut la 15%, în beneficiul SUA şi al ţărilor asiatice.
Cu alte cuvinte, UE străluceşte acum mai puţin decât o făcea în 2016.
Argumentul „Rejoin”. Veniturile fiscale
Pe de altă parte, economia britanică nu s-a aflat într-o situaţie bună de la criza financiară din 2008, iar Brexitul „a înrăutăţit mult lucrurile”, a reamintit pentru EFE profesorul de ştiinţe politice de la Universitatea Cambridge, Peter Sloman.
Guvernul Starmer a venit la putere promiţând creştere economică, dar a întâmpinat dificultăţi mari în a realiza acest lucru, iar „reîntoarcerea la UE este o pârghie potenţială pe care statul britanic ar putea-o folosi pentru a relansa creşterea, ceea ce ar genera venituri fiscale”, a subliniat Sloman.
Pentru acest expert, este rezonabil ca laburiştii să vorbească despre revenirea la UE, deoarece „o mare parte a membrilor Partidului Laburist sunt în general proeuropeni”.
„Aşadar, cei care se gândesc să candideze la alegerile pentru conducerea partidului vor face probabil declaraţii proeuropene”, a adăugat el.
La un deceniu după referendumul privind Brexitul, Regatul Unit suferă consecinţele ieşirii sale din Uniunea Europeană (UE) în multiple domenii ale societăţii, de la cel pur economic la cel politic şi social, relatează EFE, care trece în revistă aceste urmări.
1. O economie în declin
Regatul Unit este în prezent a şasea cea mai mare economie din lume, cu un produs intern brut (PIB) estimat la aproximativ 4,26 trilioane de dolari (3,67 trilioane de euro).
Cu toate acestea, un studiu realizat de Biroul Naţional de Cercetări Economice (NBER), publicat în decembrie 2025, a estimat că Brexitul a redus creşterea PIB-ului britanic cu între 6% şi 8%.
2. O monedă slăbită
Lira sterlină a scăzut cu până la 10% după rezultatul referendumului şi nu şi-a revenit niciodată la nivelurile de dinainte de Brexit.
La 23 iunie 2016, după închiderea urnelor, lira sterlină se situa la 1,50 faţă de dolarul american şi 1,31 faţă de euro. Zece ani mai târziu, se tranzacţionează la 1,34 şi, respectiv, 1,15, o depreciere între 11% şi 12%.
3. Pierderea atractivităţii internaţionale
Brexitul a făcut din Regatul Unit un loc mai puţin atractiv pentru investiţii. Potrivit NBER, investiţiile în ţară sunt cu 12% şi, respectiv, 18% sub potenţialul lor şi cele mai scăzute dintre naţiunile industrializate din G7.
Incertitudinea din jurul „divorţului” european a afectat, de asemenea, productivitatea companiilor; a lovit în inovaţie şi a determinat multinaţionalele să îşi relocheze operaţiunile pe teritoriul UE.
4. Exodul din City-ul londonez
Provocările Brexitului au redus, de asemenea, influenţa financiară a Londrei. Deşi indicele FTSE 100 al Bursei de Valori din Londra a crescut cu 62%, depăşind recordul său de la începutul anului, acesta a rămas în urma altor pieţe europene după un „exod” de companii care au încetat să mai tranzacţioneze în capitala britanică pentru a-şi menţine accesul la piaţa unică.
5. Presiunea inflaţionistă
Potrivit Băncii Angliei, inflaţia a acumulat o creştere totală de 40,9% din iunie 2016 până în aprilie 2026 - cu o creştere anuală de 3,40% - rezultatul unei combinaţii de factori, cum ar fi impactul pandemiei şi al războaielor din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cuplat cu Brexitul ca factor structural agravant.
6. Bariere comerciale
Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Regatului Unit, reprezentând 41,4% din totalul exporturilor, cu mult înaintea Statelor Unite, care ocupă locul al doilea. Cu toate acestea, Brexitul a impus mai multe proceduri birocratice, controale vamale şi a crescut costurile.
Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR) estimează că atât exporturile, cât şi importurile britanice vor fi cu 15% mai mici pe termen lung decât dacă Regatul Unit ar fi rămas în Uniunea Europeană.
7. Fluxuri migratorii
Deşi previziunile sugerau că Brexitul ar reduce drastic imigraţia în Regatul Unit, realitatea este că a redus numărul de lucrători din UE prin limitarea liberei circulaţii, însă ţara a atras mai multă imigraţie din ţări din afara UE, cum ar fi India.
După înăsprirea cerinţelor de imigrare şi limitarea vizelor, migraţia netă către ţară a scăzut cu aproape 50% anul trecut, la 171.000 de persoane.
8. Instabilitate politică
De la Brexit, la numărul 10 de pe Downing Street, reşedinţa şefului executivului britanic, s-au succedat şase prim-miniştri.
După referendum, prim-ministrul de atunci, David Cameron, a demisionat. Succesoarea sa, Theresa May, s-a dovedit incapabilă să pună în aplicare „divorţul”; Boris Johnson a finalizat acordul, dar a demisionat din cauza mai multor scandaluri; Liz Truss abia dacă a rezistat 45 de zile; iar Rishi Sunak a fost învins de laburistul Keir Starmer, care acum este foarte nepopular.
9. Ascensiunea dreptei populiste
Nigel Farage, supranumit pe plan internaţional „Mister Brexit” şi care este un arhitect-cheie al campaniei „Leave” din 2016, valorifică nemulţumirea socială conducând partidul populist de dreapta Reform UK. Farage conduce în sondajele pentru alegerile generale din 2029, cu o agendă puternică antiimigraţie şi de reducere a impozitelor.
10. O nouă apropiere de Europa
După ani de răceală, ascensiunea la putere a lui Starmer în 2024 a marcat şi o „resetare” în relaţiile cu Bruxelles-ul, deşi premierul britanic a menţinut linii roşii precum revenirea la piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor.
Pe lângă acordurile bilaterale privind comerţul şi apărarea, această „resetare” se va materializa în 2027, odată cu revenirea Regatului Unit la programul de schimb Erasmus+.
Brexitul a fost semnat în 2016 cu un sprijin de 52% dintre votanţi, comparativ cu 48% care doreau rămânerea în UE. Astăzi, potrivit YouGov, 70% dintre britanici se pronunţă în favoarea unei legături mai strânse cu UE.
Ştiri video recomandate
