Antena 3 CNN Externe Revenire spectaculoasă în sondaje, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia

Revenire spectaculoasă în sondaje, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia

Monica Yibudar
2 minute de citit Publicat la 14:11 26 Mai 2023 Modificat la 14:28 26 Mai 2023

Astfel, Recep Tayyip Erdogan devine favorit în opțiunile alegătorilor, în condițiile în care se anticipează o prezență la vot se anunță mai scăzută cu 10 procente comparativ cu primul tur de scrutin.

Un recent sondaj KONDA Research arată că în favoarea lui Erdogan s-ar pronunța 52,7 la sută dintre participanții la vot, în timp ce Kilicdaroglu ar urma să fie votat de 47,3 la sută.

Sondajul a fost realizat în perioada 20-21 mai 2023 pe un eșantion de 3607 de persoane intervievate față în față.

Citește și: Final dramatic al numărării votului: Erdogan - 49,5 %, Kilicdaroglu - 44,8%

"În Turcia, sondajele nu sunt de foarte mare încredere și iar motivul este simplu: eșantionul este de 2000-3000 de cetățeni și consultările sunt făcute în una, maxim două provincii.

Însă populația Turciei numără peste 84 de milioane de cetățeni, dintre care peste 60 de milioane cu drept de vot, din 81 de provincii, la nivelul cărora rezultatele în primul tur prezidențial sunt extrem de diferite.

Corespondent Antena 3 CNN: "În Turcia, sondajele electorale nu sunt de mare încredere"

Turcia nu este o țară omogenă și tocmai de aceea sondajele de opinie nu sunt foarte credibile.

Ca element comun, Recep Tayyip Erdogan rămâne favorit.

El a fost favorit și în primul tur însă, înaintea acestuia, presa internațională a preferat să prezinte mai mult sondajele făcute de Opoziție, și mai puțin pe cele ale puterii. Iar rezultatul a fost că actualul președinte s-a clasat pe primul loc.

Pe 28 mai, prezența la vot s-ar putea reduce la mai puțin de 78 - 79 de procente, comparativ cu 88,9% în primul tur.

În aceste ultime ore înainte de turul doi, a luat prin surprindere declarația candidatului Opoziției, Kemal Kilcdaroglu, făcută seara trecută pe Twitter. El a postat un clip în care a promis că va șterge datoriile cetățenilor turci, aferente cardurilor de credit.

Corespondent Antena 3 CNN: "Alegătorii sunt sceptici față de promisiunile lui Kilicdaroglu"

Potrivit lui Kilicdaroglu, dacă acesta va ajunge la putere, Trezoreria statului va prelua aceste datorii, care s-au accentuat din cauza situației economice care s-a deteriorat în timpul mandatului prezidențial al lui Erdogan. El a promis și reeșalonarea creditelor pe 36 de luni.

Mulți apreciază că aceasta este doar o promisiune electorală fără acoperire și se îndoiesc că va putea fi onorată.

Cum spuneam, Recep Tayyip Erdogan pornește cu prima șansă la turul doi al prezidențialelor. E important să precizăm că s-a încheiat deja scrutinul în diaspora.

Pentru turul doi, Consiliul Suprem Electoral spune că au fost peste 1,89 de milioane de voturi, cu aproape 56 de mii mai multe decât în turul întâi.

Atunci, în favoarea lui Erdogan au votat 65% dintre alegătorii din Germania, acolo unde se află cea mai mare comunitate turcă din străinătate", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Monica Yibudar.

Foto: panotaj electoral în Turcia, înainte de turul doi prezidențial, cu candidații rămași în cursă: președintele Recep Tayyip Erdogan (stânga) și candidatul Opoziției, Kemal Kilicdaroglu (dreapta)

×
x close