Antena 3 Externe Revista presei. Phenian asamblează o rachetă intercontinentală. Obama, avertizat de Al qaeda. Coreea de Nord, acuzată că falsifică dolari

Revista presei. Phenian asamblează o rachetă intercontinentală. Obama, avertizat de Al qaeda. Coreea de Nord, acuzată că falsifică dolari

03 Iun 2009   •   05:51
Revista presei. Phenian asamblează o rachetă intercontinentală. Obama, avertizat de Al qaeda. Coreea de Nord, acuzată că falsifică dolari
Sursa foto: revista presei
Phenian asamblează o rachetă intercontinentală

Coreea de Nord se crede că a început asamblarea unei rachete cu rază lungă de acţiune capabilă să atingă Alaska. În plus, în zona demilitarizată ce separă cele două Corei tensiunile sunt atât de puternice încât armata sud coreeană a avertizat că ?posibilitatea unei provocări armate este mai mare ca niciodată?.
Ziarul JoongAng Ilbo scrie că o rachetă cu razo lungă de acţiune a fost transportată cu trenul la locul de lansare din Dongchang-ni, aproape de graniţa cu China. Publicaţia cita surse anonime, subliniază AP.
În plus, un oficial militar american a confirmat că o rachetă balisitică intercontinentală capabilă să lovească SUA este pregătită la o bază din NV. Oficialul arăta că ar putea dura mai mult de o săptămână înainte să fie gata de lansare.



Obama, avertizat de Al qaeda

Înaintea vizitei preşedintelui american Barack Obama în Orientul Mijlociu şi a discusului către lumea musulmană, numărul doi din al Qaeda a emis un mesaj audio în care arată că liderul american nu este binevenit în Egipt.
Ayman al-Zawahiri susţine că Obama deja s-a transformat în duşman al musulmanilor.
Obama merge în Orientul Mijlociu pentru a repara imaginea SUA şi a restabili relaţii cu lumea musulmană. Dar viceliderul reţelei teroriste, Ayman al-Zawahiri, susţine că aceste relaţii nu pot fi schimbate atâta vreme cât administraţia menţine alianţa cu Israel.
El consideră că mesajul către lumea musulmană deja a fost livrat prin sprijinul acordat "agresiunii Zioniste ."
?Casa Albă a declarat că Obama va trimite un mesaj lumii islamice, dar ei uită că mesajul său a fost deja primit când a purtat yarmulke evreiască şi când s-a rugat rugăciunile lor?, spune al-Zawahiri , citat de CNN.
El subliniază că Obama s-a transformat în duşman când a trimis mai multe trupe în Afganistan şi a ordonat bombardamente în Pakistan.



Diplomaţi iranieni vor fi invitaţi în acest an să participe la sărbătoarea naţională a Statelor Unite, la 4 iulie, pentru prima oară după 30 de ani

Într-o telegramă transmisă săptămâna trecută reprezentanţelor sale în străinătate, Departamentul de Stat american a indicat că diplomaţi iranieni "ar putea fi invitaţi" la cocteilurile organizate tradiţional de ambasadele americane cu ocazia Sărbătorii Naţionale care comemorează adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite la 4 iulie 1776, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Wood.
Lista de ţări ale căror ambasade ar putea fi invitate este revizuită în fiecare an şi în acest an, "a fost luată decizia de a invita oficiali iranieni", a adăugat el, subliniind că această decizie "corespunde cu politica noastră de deschidere a unui dialog cu Iranul", transmite AFP.
Cele două state nu au relaţii diplomatice din 1980.



FBI urmăreşte fraudele din programul de salvare a băncilor



FBI colaborează cu alte agenţii americane pentru a preveni neregulile în programul guvernamental de salvare a băncilor şi în pachetul de stimulare a economiei, în cadrul a ceea ce ar putea fi "viitorul val" de cazuri de fraudă financiară, a anunţat directorul Robert Mueller , citat de Reuters.
Acesta arăta că se lucrează pentru a lua urma banilor din programul federal TARP şi a vedea unde ajung. ?Cu miliarde de dolari care sunt în joc- de la cumpărarea de active la investiţii în infrastructură, sănătate,energie sau educaţie- chiar şi un mic procent de fraudă ar rezulta în pierderi substanţiale din banii contribuabilului?, arăta Mueller .
El a mai declarat că centrul de greutate al activităţii s-a mutat la New York, sediul Wall Street şi al ator instituţii financiare, pentru a preveni infracţiunile gulerelor albe. Acesta arăta că se anchetează 1300 de cazuri de fraudă cu instrumente financiare inclusiv sisteme piramidale şi 580 de cazuri de faudă în corporaţii.


Coreea de Nord, acuzată că falsifică dolari
Un general nord coreean şi apropiat consilier al liderului Kim Jong-Il a fost identificat de agenţiile americane şi străine de informaţii ca fiind personajul principal în falisificarea bancnotelor de 100 de dolari, de o calitate foarte bună.
Generalul O Kuk-ryol, recent promovat în Comisia Naţională de Apărare nord-coreeană, se pare că este reposnsabil cu falsificarea bancnotelor, produse să arate aproape identic cu cele reale. Mai mulţi membri ai familiei acestuia se pare că sunt implicaţi şi ei, scrie Washington Times,citat de Fox News.
Acesta ar fi responsabi şi de accederea la putere a celui de-al treilea fiu al lui KIm, Kim Jong-un.
Coreea de Nord a fost acuzată şi anterior de falsificarea banilor, dar recentul raport este deosebit de detaliat în a demonstra cum face bani regimul comunist.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close