Antena 3 Externe Românii care au cariere impresionante în Alianța Nord-Atlantică

Românii care au cariere impresionante în Alianța Nord-Atlantică

de Georgiana Adam    |    14 Iun 2021   •   12:17
Românii care au cariere impresionante în Alianța Nord-Atlantică

Timp de zeci de ani, România doar a visat si sperat sa facă parte din cea mai importantă alianță defensiva si de securitate a planetei.

După căderea comunismului, țara noastră a reușit o performanță uriașă și a aderat la NATO în martie 2004.

La 15 ani de la acel moment, a mai avut loc o premieră istorică. În toamna anului 2019, un reprezentant al României a reușit să dețină una din cele mai importante poziții de conducere într-o instituție internațională.

Este vorba de Mircea Geoana, care a devenit numărul II în NATO, preluând funcția de Secretar General Adjunct.

Mircea Geoană: "Sper ca tot mai mulți români să ocupe poziții în organizațiile internaționale"

"Vreau pe această cale să mulțumesc militarilor noștri, care au făcut și fac o treabă extraordinară pentru România. Suntem azi profund îndatorați pentru eroismul și sacrificiul pe care l-au făcut de foarte multe ori, pentru ca eu să fiu în postura în care să vă vorbesc de aici, de la vârful conducerii NATO.

Este și o recunoaștere a faptului că România este astăzi mai influentă, mai respectată și sper că tot mai mulți români și românce să ocupe poziții de influență în organizațiile internaționale, cum o fac eu aici, la NATO", a explicat Mircea Geoană.

Fost ambasador în Statele Unite, ministru de Externe și președinte al Senatului, Mircea Geoana considera că aderarea la NATO a fost un moment de cotitură, care aduce României cele mai multe și puternice garanții de securitate, libertate și democrație din istorie. Iar apartenența la Alianță, a ajutat și influențat substanțial aderarea țării noastre la Uniunea Europeana in 2007.

"Îmi aduc aminte, ca ministru de Externe al României, în sediul vechi al Alianței, peste drumul care ne separa de acest superb nou sediu al Alianței, ridicam steagul României ca nou și mândru aliat în această formidabilă organizație", a mai adăugat Secretarul General Adjunct al NATO.

Oana Lungescu este purtător de cuvânt al NATO

Nu este singurul român care are o funcție de cel mai înalt nivel în NATO. De peste 11 ani, de comunicarea oficială a organizației se ocupă românca Oana Lungescu. Fosta jurnalistă la BBC timp de 25 de ani, Oana Lungescu a preluat la 1 decembrie 2010 funcția de purtător de cuvânt al Alianţei, în timpul mandatului fostului secretar general Anders Fogh Rasmussen.

"Că purtător de cuvânt și că ziarist va pot spune că în acești ani, România s-a afirmat permanent că un membru de nădejde și respectat al Alianței. România a spus prezent și participa la multe din activitățile NATO", a explicat ea, la Antena 3.

Bogdan Lăzăroae, românul care a inaugurat Cartierul General al NATO

Un alt român care a contribuit esențial la proiectele NATO este Bogdan Lăzăroae. Cetățean american de origine română, el a condus echipa care s-a ocupat de coordonarea relocării Cartierului General al Alianței la Bruxelles. Bogdan Lăzăroae s-a alăturat proiectului încă din 2011 și, că director al biroului de tranziţie al NATO, a coordonat o echipă tânără care a inclus 19 naționalități.

"Secretarul Gen al NATO a luat decizia să mă numească pe mine să conduc acest proiect. Care a însemnat tot ce înseamnă construcție, tehnologie, securitate, mutare, retrocedarea sediului vechi, schimbare organizațională.

Este un proiect de precis 1, 1789 mld.euro pe care sunt foarte fericit să spun că l-am terminat cu 38 de milioane de euro sub bugetul original", a povestit Bogdan Lăzăroae, la Punctul de Întâlnire.

Inaugurat la capătul a șapte ani de la demararea construcțiilor, noul sediu al Alianței are o suprafață de peste 250 de mii de mp și este spațiul de lucru pentru câteva mii de oameni din staff-ul militar și civil, reprezentanți ai celor 30 de state membre NATO. Noul sediu al Alianţei Nord Atlantice a fost proiectat în aşa fel încât să garanteze securitatea tuturor comunicaţiilor electronice NATO, dar şi a angajaţilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close