Antena 3 CNN Externe România, paradis fiscal pentru firmele grecești. Mii de companii acuzate că și-au mutat fictiv sediile pentru a evita taxele din Grecia

România, paradis fiscal pentru firmele grecești. Mii de companii acuzate că și-au mutat fictiv sediile pentru a evita taxele din Grecia

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 13:51 17 Noi 2025 Modificat la 14:56 17 Noi 2025
verificari taxe
Sunt vizate de anchete 8.500 de firme Grecești în România. FOTO: Hepta

O anchetă de amploare a fost lansată de autoritățile fiscale din Grecia, după ce zeci de mii de firme elene și-au mutat sediile în Bulgaria, România și Cipru, ca să profite de cotele de impozitare mici, cuprinse între 10% și 16%, comparativ cu cele 22% în vigoare în Grecia, potrivit Dnews.

Sunt cel puțin 28.000 de firme grecești vizate. Fiscul din Grecia cred că în spatele acestei „relocări” se află o realitate: marea majoritate a companiilor care au recus la această practică nu au o prezență substanțială în țările de stabilire, dincolo de o cutie poștală sau un cont bancar. În practică, activitatea comercială rămâne pe deplin stabilită în Grecia.

Potrivit presei elene, cifrele reflectă amploarea fenomenului. Peste 18.000 de companii cu interese grecești sunt înregistrate în Bulgaria, 8.500 în România și aproximativ 1.500 în Cipru. Înființarea lor în aceste țări se realizează rapid și cu costuri minime, ceea ce consolidează tendința transferului artificial al sediilor centrale cu unicul scop de a reduce povara fiscală. Cu toate acestea, majoritatea acestora nu au birouri, nu angajează personal și nu dezvoltă nicio activitate comercială reală în afara Greciei.

Administrația fiscală din Grecia a fost mobilizată intens, creând o cooperare strânsă cu autoritățile fiscale din cele trei țări. Bulgaria, în special, furnizează acum date în timp real despre noile companii înființate de greci, permițând AADE să monitorizeze imediat transferurile suspecte de sedii centrale.

Verificări încrucișate ample ale veniturilor și declarațiilor au început deja, primele rezultate arătând că multe dintre aceste companii se ocupă exclusiv de clienți greci și nu mențin nicio infrastructură profesională substanțială în străinătate.

Substanța economică a fiecărei înființări este acum sub lupă. Administrația fiscală examinează dacă există birouri reale, personal, operațiuni administrative și activitate comercială în țara în care este declarat sediul social.

În absența acestor elemente, societățile sunt clasificate drept „aranjamente artificiale”, iar profiturile lor sunt impozitate în Grecia, în cadrul regulii generale anti-abuz prevăzute de Legea 4174/2013. În același timp, sunt vizate și cazurile de rezidenți fiscali greci care controlează – direct sau indirect – societăți din țări cu impozitare redusă, fără ca acestea să aibă o entitate operațională reală.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close