Rusia a declanșat noaptea trecută și în cursul zilei de joi bombardamente în valuri asupra Ucrainei, în cel mai mare astfel de atac de la începutul războiului: peste 1.500 de drone și rachete au fost lansate până acum asupra orașelor ucrainene. O parte dintre acestea au încălcat inclusiv spațiul aerian al Republicii Moldova.
„1.560 de drone au fost lansate de la miezul nopții trecute - unul dintre cele mai lungi și masive atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei. Spațiul aerian al Moldovei a fost încălcat”, a spus Maia Sandu, într-o postare publicată pe contul său de Twitter.
1,560 drones since midnight — one of the longest, most massive Russian attacks on Ukraine. Moldova’s airspace was violated.
— Maia Sandu (@sandumaiamd) May 14, 2026
Russia is not seeking to end the war; it continues its killing spree. The pressure on Russia must not let up.
„Rusia nu urmărește să încheie războiul, continuă masacrul. Presiunea pusă pe Rusia nu trebuie slăbită”, a adăugat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Cel puțin cinci persoane au murit în Kiev, care a fost lovit în noaptea de miercuri spre joi cu „zeci de rachete și sute de drone”, informează Kyiv Independent.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat că în atacul de noapte rușii au lansat 56 de rachete de mai multe tipuri, inclusiv Iskander și Kinjal, precum și 675 de drone kamikaze.
Primele explozii au zguduit Kievul joi, la 3 dimineața, ora locală. Atacul de noapte a survenit după ce în ziua precedentă alte aproape 800 de drone loviseră Ucraina.
Dintre acestea, 29 de rachete Kh-101, 12 Iskander sau S-400, precum și 652 de drone au fost doborâte sau bruiate de ucraineni înainte de a-și atinge țintele. Ulterior, la ora 8.00 dimineața, forțele ucrainene raportau doborârea a 41 de rachete și 652 de drone.