Antena 3 CNN Externe Rusia CONDAMNĂ VEHEMENT presiunile britanice asupra redacţiei The Guardian

Rusia CONDAMNĂ VEHEMENT presiunile britanice asupra redacţiei The Guardian

Rusia CONDAMNĂ VEHEMENT presiunile britanice asupra redacţiei The Guardian
Sursa foto: Foto: AFP
21 Aug 2013   •   17:01

Presiunile exercitate de administraţia britanică asupra redacţiei The Guardian contravin flagrant cu libertăţile internaţionale ale presei, se arată într-un punct de vedere oficial al Ministerului de Externe rus.

De asemenea, diplomaţia de la Moscova subliniază faptul că Marea Britanie operează cu "standarde duble" atunci când se discută drepturile omului.

"Măsurile luate de autorităţile britanice fac notă discordantă cu declaraţiile semnate la nivel universal privind drepturile omului, libertatea presei, drepturile jurnaliştilor şi protejarea vieţii private a fiecărei persoane", a comunicat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukashevich.

Incidentul din redacţia The Guardian "este un alt exemplu care dovedeşte că Londra aplică standarde duble în sfera drepturilor omului", relevă aceeaşi sursă.

Cu câteva ore înainte, guvernul german a criticat deasemenea metodele folosite de Marea Britanie. Oficialii de la Berlin şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la libertatea presei, care poate fi grav periclitată, relatează AFP, citată de Agerpres.

×
Subiecte în articol: marea britanie, londra
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close