x close

Rusia și Ucraina, îndemnate la dialog. Legea marțială intră în vigoare în Ucraina

28 Noi 2018   •   10:30
Rusia și Ucraina, îndemnate la dialog. Legea marțială intră în vigoare în Ucraina

Ucraina este ameninţată de un "război total" cu Rusia, susţine preşedintele Petro Poroşenko. După capturarea celor trei nave ucrainene de către marina rusă, cele două ţări se acuză reciproc de provocarea incidentului naval. Liderii internaţionali fac apel la calm şi dialog. Între timp, marinarii ucraineni rămân în stare de arest în Crimeea. 

Preşedintele Petro Poroşenko declară că Rusia şi-a întărit puternic, în ultimele luni, forţele armate din Crimeea şi de la frontiera cu Ucraina.

„Nimeni nu trebuie să creadă că este vorba de o glumă sau de un joc. Ucraina este ameninţată de un război total cu Federaţia Rusă”, a spus Petro Poroşenko, președintele Ucrainei. 

Unii dintre marinarii capturaţi de ruşi au fost aduşi în faţa unui tribunal din Crimeea, care-i va judeca pentru "încălcarea frontierei". Alţii au făcut, la televiziune, declaraţii care ar susţine versiunea Moscovei asupra incidentului.

Citiți și Noi detalii în conflictul ruso-ucrainean. Autorităţile ruse au dezvăluit înregistrări video cu mărturiile a trei marinari ucraineni

Ucraina susţine că marinarii au fost supuşi la "presiuni psihologice şi fizice". Rudele prizonierilor, dintre care câţiva sunt răniţi, au primit foarte puţine informaţii despre situaţia lor.

Liderii străini condamnă acţiunea Rusiei, cer eliberarea marinarilor şi navelor ucrainene.

Ministrul rus de externe şi-a menţinut poziţia şi a acuzat, din nou, Ucraina de "provocare".

Departamentul de stat american a chemat ţările europene să impună sancţiuni mai severe împotriva Rusiei. Iar preşedintele Donald Trump a calificat incidentul din strâmtoarea Kerci drept "agresiune". El a adăugat că, din acest motiv, şi-ar putea anula întâlnirea cu Vladimir Putin, care urma să aibă loc peste câteva zile la summitul G-20 din Argentina.

Citiți și Kievul a confirmat. Ce se afla la bordul navelor sechestrate de Rusia

 

Citeşte mai multe despre:

Rusia Ucraina dialog
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati