x close

Prima măsură luată de Rusia după atacul SUA în Siria: Suspendă acordul cu Washington privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria

de A.M.P    |    07 Apr 2017   •   12:22
Prima măsură luată de Rusia după atacul SUA în Siria: Suspendă acordul cu Washington privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria 482 Foto: Agerpres/AP

Rusia a anunţat vineri suspendarea acordului cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria şi a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după loviturile americane împotriva unei baze a forţelor siriene, scrie Agerpres.

"Partea rusă suspendă Memorandumul cu Statele Unite ale Americii privind prevenirea incidentelor şi siguranţa zborurilor în timpul operaţiunilor din Siria" desfăşurate de aviaţia rusă şi americană, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat remis AFP.

Rusia renunță la înțelegerea semnată cu SUA în 2015

Rusia şi SUA au semnat acest Memorandum de înţelegere care conţine reguli şi restricţii pentru a împiedica eventuale incidente între avioanele celor două ţări în spaţiul aerian al Siriei, în octombrie 2015, la câteva săptămâni după începerea intervenţiei ruse în sprijinul regimului de la Damasc. 

Aviaţia rusă şi americană efectuează în special lovituri aeriene împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria. 

Documentul insistă asupra profesionalismului de care trebuie să dea dovadă piloţii, recomandând utilizarea anumitor frecvenţe radio comune şi preconizând crearea unei linii de comunicaţie secundară la sol. 

Baza Shayrat, din provincia Homs (centrul Siriei), a fost lovită în jurul orei 00:40 GMT de 59 de rachete Tomahawk trase de pe distrugătoarele americane USS Porter şi USS Ross, care se aflau în partea de est a Mediteranei. 

Aceste lovituri intervin după un presupus atac chimic în localitatea Khan Shaykhun, provincia Idlib, imputat regimului sirian de către Washington, dar negat de către Damasc. 

"Noi am cerut Consiliului de Securitate să ţină o reuniune de urgenţă pentru a discuta situaţia", a subliniat Maria Zaharova, denunţând o "abordare nechibzuită" din partea Washingtonului. 

"Este evident că loviturile cu rachete au fost pregătite în avans (...) şi decizia cu privire la aceste atacuri a fost luată înaintea evenimentelor de la Idlib, care nu au servit decât ca pretext pentru o demonstraţie de forţă", susţine aceasta.

Citeşte mai multe despre:

sua atac siria Rusia
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati