Antena 3 CNN Externe Rusia va aloca 33 miliarde euro pentru măsuri anticriză în bugetul pe 2009

Rusia va aloca 33 miliarde euro pentru măsuri anticriză în bugetul pe 2009

Rusia va aloca 33 miliarde euro pentru măsuri anticriză în bugetul pe 2009
Sursa foto: putin
17 Mar 2009   •   12:40

Guvernul rus va aloca anul acesta 1.500 miliarde ruble (33 miliarde euro) pentru măsuri anticriză, în cadrul bugetului pe 2009, a anunţat luni premierul Vladimir Putin, citat de AFP.

"Rectificarea bugetară va permite alocarea a circa 1.500 miliarde ruble pentru concretizarea unor măsuri anticriză şi pentru ca statul să îşi asume integral obligaţiile sociale", a declarat Putin, citat de agenţiile ruseşti RIA Novosti şi Interfax.

Rectificarea bugetului de stat va fi analizată joi în şedinţa de guvern, a adăugat premierul rus.

Guvernul rus adoptase deja un plan anticriză în toamna trecută, însă după nou dialog cu reprezentanţi ai regiunilor, sindicatelor şi patronatelor au fost luate măsuri speciale, a precizat Putin.

"Astfel, a fost decisă majorarea sprijinului acordat sectorului industrial şi păturilor sociale vulnerabile", a adăugat Putin, care a precizat că cele mai multe dintre măsurile anticriză au intrat deja în vigoare.

În toamna lui 2008, Rusia a anunţat succesiv mai multe seturi de măsuri, mai ales pentru a veni în ajutorul sectorului bancar, în criză de lichidităţi, dar şi altor întreprinderi şi pieţei de capital. Analiştii au estimat că acest plan se cifrează la mai mult de 115 miliarde euro.

Rusia este grav afectată de criza economică mondială, mai ales din cauza ieftinirii materiilor prime, cum ar fi petrolul, principala sursă de încasări pentru această ţară.
Antena3.ro

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close