Antena 3 CNN Externe Momentul în care rușii se vor întoarce împotriva lui Vladimir Putin, dezvăluit de un jurnalist de pe lista neagră a Moscovei

Momentul în care rușii se vor întoarce împotriva lui Vladimir Putin, dezvăluit de un jurnalist de pe lista neagră a Moscovei

Jurnalistul Danił Sotnikov a fost nevoit să părăsească Rusia după ce a fost declarat „agent străin” de autoritățile de la Moscova. Sotnikov a explicat într-un interviu cum a reușit Vladimir Putin să reducă la tăcere populația, dar și când va pierde susținerea rușilor.

Momentul în care rușii se vor întoarce împotriva lui Vladimir Putin, dezvăluit de un jurnalist de pe lista neagră a Moscovei
Sursa foto: Hepta | DPA Images / Ilia Yefimovich
de Gabriel Dano    |    23 Mar 2022   •   19:09

„Înainte de invazia Ucrainei, Putin a invadat într-un fel Rusia. Timp de 20 de ani a construit o societate în care apatia era prețuită. Cel mai bine este pentru Putin dacă nu ai o părere și nu-ți pasă. Cum să te îmbogățești, dar să nu intri în politică. Îmi amintesc de sloganul lui Alexei Navalnîi. El a spus că bătălia finală din Rusia nu va fi între bine și rău. Și între bine și apatie”, afirmă Danił Sotnikov, în interviul acordat celui mai mare site de știri polonez, Onet, citat de Libertatea.

Sotnikov a fost inclus de autoritățile de la Moscova pe o listă de „agenți străini”. „Știți, sunt parțial mândru că Kremlinul ne-a numit pe mine și pe colegii mei 'agenți străini'. Arată că făceam ceva important. Am lucrat într-o echipă grozavă, cu jurnalişti grozavi”, a mărturisit acesta, făcând trimitere la colegii săi de la Dozhd TV, post independent de televiziune obligat de Kremlin să-și oprească emisia.

„Nu există posturi TV independente, posturi de radio, ziare. Au eliminat divertismentul din televiziunea guvernamentală, iar practic 24 de ore pe zi există doar propagandă. Este vorba doar despre dușmanii Rusiei, agenți străini, trădători. Când jumătate din populație ascultă o astfel de ură toată ziua, poate duce la lucruri groaznice. Până la Războiul Civil. Nu știu dacă Kremlinul chiar vrea asta”, a mai spus Sotnikov.

Sotnikov crede că sancțiunile occidentale pot schimba atitudinea față de război cel puțin la unii ruși. Pentru că oamenii vor ieși din apatie și vor începe să pună sub semnul întrebării politica Kremlinului.

„Oamenii vor vedea că această bandă de la Kremlin nu știe de economie. Frigiderul va bate televizorul. Când rușii vor vedea că sunt din ce în ce mai săraci, nu vor fi atât de dornici să creadă în propagandă. Kremlinul poate explica sancțiunile că Occidentul este diabolic. Dar chiar crede că oamenii care stau la coadă vor spune: 'Doamne, îl urăsc pe Biden pentru că nu mă lasă să cumpăr zahăr din magazinul meu'? Singurul tip de care se vor plânge va fi Putin”.
 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close