Antena 3 CNN Externe S-a aflat. Incendiile din Grecia au fost influențate de oameni în mai multe moduri

S-a aflat. Incendiile din Grecia au fost influențate de oameni în mai multe moduri

S-a aflat. Incendiile din Grecia au fost influențate de oameni în mai multe moduri
26 Iul 2018   •   09:17

Grecia este lovită în prezent de multe incendii de pădure, concentrându-se în jurul staţiunii Matis, o destinaţie populară printre turişti aflată în nord-estul Atenei; iar amploarea dezastrului are drept cauză mai mulţi factori, dintre care mulţi au de a face cu activitatea umană.

Fumul nociv s-a răspândit în capitala Greciei şi în regiunile apropiate din bazinul Mediteranei. Mai rău, pompierii greci nu fac faţă, autorităţile cerând ajutor din afară, scrie Earther.


Această parte a Greciei are în mod normal cele mai mari temperaturi din an, conform datelor de la US National Centers for Environmental Information. Temperaturile medii au crescut de când au început măsurătorile, aşa cum s-a întâmplat în multe locuri de pe glob. Zona nu devine numai călduroasă, ci şi mai uscată.

Incendiile din Grecia nu se întâmplă în special din cauza schimbării climatice, ci mai degrabă pot avea loc într-o climă schimbată, care permite izbucnirea incendiilor de proporţii.

Mai mult, Panos Giannopoulos, meteorolog grec, a precizat că locul de origine al focurilor era unul de o „frumuseţe excepţională” care s-a schimbat dramatic în ultimele decenii.

„Acum 30 de ani, acesta era un loc pentru vacanţele de vară. Nu foarte multe case, nu departe de capitală. Acum, sunt mult mai multe case şi oamenii trăiesc aici tot anul”, a precizat Giannopoulos.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: incendii Grecia oameni influenta
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close