Antena 3 CNN Externe S-au deschis secţiile de votare pentru alegerile din SUA | Transmisiune în direct de la New York

S-au deschis secţiile de votare pentru alegerile din SUA | Transmisiune în direct de la New York

Secţiile de votare de pe coasta de est s-au deschis astăzi şi vor fi deschise până la ora 21.00. În total, potrivit datelor oficiale, 250 de milioane de americani au drept de vot. Faţă de alegerile din 2020, numărul alegătorilor este cu opt milioane mai mare.

S-au deschis secţiile de votare pentru alegerile din SUA | Transmisiune în direct de la New York
Sursa foto: Antena 3 CNN | Profimedia Images
de Camelia Ureche    |    08 Noi 2022   •   14:33

În anul 2020, la alegerile prezidenţiale au fost prezenţi la 63% dintre cei care aveau dreptul de vot, însă la alegerile midterm din 2018 prezenţa la vot a fost de 51%.

Sondajele arată că americanii sunt determinaţi, mai mult ca niciodată, să vină la vot.

Până la acest moment, potrivit datelor oficiale, 20 de milioane de americani au votat deja la alegerile midterm.

Miza crucială pe care o au alegerile din Statele Unite ale Americii | Jocuri de culise şi calcule pentru Alegeri SUA 2022

Antena 3 CNN va transmite, în direct din Statele Unite ale Americii, cele mai noi informaţii, imagini şi interviuri cu lideri americani, cu români care locuiesc în SUA şi primele rezultate exit-poll.

Mihai Gâdea va fi prezent la Washington, într-un moment extrem de important pentru o lume întreagă. La alegerile din SUA sunt în joc toate cele 435 de locuri în Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de locuri în Senat.

Află de la Antena 3 CNN, partener exclusiv CNN, oră de oră, zi de zi, tot ce trebuie să ştii despre alegerile care vor schimba lumea aşa cum o ştim.

×
Subiecte în articol: Alegeri SUA 2022
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM
x close