Antena 3 CNN Externe Șefii a două state nucleare discută la telefon, în încercarea de a opri un nou război care amenință să distrugă planeta

Șefii a două state nucleare discută la telefon, în încercarea de a opri un nou război care amenință să distrugă planeta

Președintele american Joe Biden va discuta la telefon cu omologul Xi Jinping, într-o tentativă de a aplana cele mai recente tensiuni între Washington și Beijing.

Șefii a două state nucleare discută la telefon, în încercarea de a opri un nou război care amenință să distrugă planeta
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Iul 2022   •   09:01

Convorbirea este planificată să aibă loc joi.

Criza a fost amplificată după ce Statele Unite au anunțat că Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, ar urma să efectueze o vizită în Taiwan.

Beijingul a amenințat cu "măsuri ferme și puternice" împotriva Statelor Unite, dacă această vizită va avea loc, într-adevăr.

China consideră că Taiwanul, o democrație insulară, autoguvernată, sprijinită de SUA, aparține teritoriului său național.

Într-o declarație recentă, Joe Biden a indicat că responsabilii militari americani consideră că vizita lui Nancy Pelosi nu este o idee bună în acest moment.

"Cred că ceea ce spunea președintele este că poate militarii s-au temut că avionul nostru va fi doborât, sau ceva de genul acesta, de chinezi, nu știu exact. Nu am auzit-o direct de la președinte", a reacționat Nancy Pelosi.

Oficial de la Beijing: "China va lua măsuri ferme și puternice iar SUA vor suporta consecințele"

"Am exprimat în mod clar Statelor Unite preocupările noastre serioase cu privire la vizita președintelui Camerei, Nancy Pelosi, în Taiwan și poziția noastră cu privire la această vizită, de multe ori. Suntem pe deplin pregătiți.

Dacă SUA sunt hotărâte să meargă pe propriul drum, China va lua măsuri ferme și puternice pentru a apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială.

SUA trebuie să suporte toate consecințele grave care decurg din aceasta", a declarat, la rândul său, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

El nu a detaliat în legătură cu "măsurile ferme și puternice" pregătite de Beijing însă unii experți spun că reacția Chinei ar putea implica o componentă militară.

Voci de la Washington spun că SUA nu ar trebui să cedeze presiunilor chineze.

Congresman democrat: "Cine sunt chinezii, să-i interzică lui Pelosi să meargă în Taiwan?"

"Ar trebui să realizeze că acesta ar fi cel mai rău lucru pe care l-ar putea face", crede democratul Ro Khanna, membru al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. 

"Au văzut acest președinte, hotărârea țării noastre în Ucraina. Mobilizarea NATO. Au văzut sancțiunile împotriva Rusiei. Adică și-ar paraliza întreaga economie. Sunt atât de dependenți de Statele Unite în ceea ce privește comerțul pe care îl avem. Așa că nu ar trebui să le permitem să blufeze și să dicteze Americii, cea mai puternică națiune din lume, unde ar trebui să călătorească şefa Camerei Reprezentanților. Adică, cine sunt ei să spună că Pelosi nu ar trebui să meargă în Taiwan?", a continuat congresmanul.

Între timp, în Taiwan a avut loc un exercițiu de reacție în cazul unui raid aerian.

Pe insulă s-au intensificat în ultima perioadă pregătirile în eventualitatea unui posibil atac din partea Chinei, pe care autoritățile de la Taipei îl consideră iminent.

Foto: Un tanc M60-A3 surprins în  timpul unui exercițiu militar cu muniție reală într-o locație nedezvăluită din Taiwan, pe fondul tensiunilor în creștere cu China

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close