Antena 3 CNN Externe Seism de 7 grade în insula indoneziană Lombok. Cel puțin 19 morți

Seism de 7 grade în insula indoneziană Lombok. Cel puțin 19 morți

Seism de 7 grade în insula indoneziană Lombok. Cel puțin 19 morți
05 Aug 2018   •   22:03

Un seism cu magnitudinea de 7 grade a avut loc duminică în insula indoneziană Lombok, a anunţat institutul american de geofizică (USGS), la o săptămână după ce 17 persoane şi-au pierdut viaţa într-un alt cutremur care a afectat această insulă turistică situată la est de Bali, informează AFP.

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa, de această dată, în urma seismului care s-a produs la o adâncime de 10 km.

Acest bilanţ provizoriu al victimelor seismului de duminică a fost comunicat de un purtător de cuvânt al echipelor de salvare, care a mai menţionat că alte zeci de persoane au fost rănite.

În anul 2004, un tsunami cauzat de un cutremur cu magnitudinea de 9,3 grade în largul insulei Sumatra (vestul Indoneziei) a provocat 220.000 de morţi în ţările riverane la Oceanul Indian, dintre care 168.000 în Indonezia.

Locuitorii din Mataram, principalul oraş din Lombok, au descris o zguduitură puternică care i-a făcut pe oameni să se năpustească în stradă,

"Toată lumea a ieşit imediat din case, toată lumea a intrat în panică", a declarat AFP Iman, locuitor din Mataram.

În urmă cu o săptămână, un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade, înregistrat la o mai mică adâncime, a provocat moartea a 17 persoane şi a distrus sute de clădiri pe insulă. Au avut loc de asemenea alunecări de teren care au luat prin suprindere sute de excursionişti pe versanţii din insulă.

În 2004, un tsunami a provocat un cutremur în adâncul mării cu magnitudinea de 9,3 grade în largul insulei Sumatra (vestul Indoneziei), care a provocat 220.000 de morţi în ţările riverane la Oceanul Indian, dintre care 168.000 în Indonezia.

×
Subiecte în articol: cutremur
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close