Antena 3 CNN Externe Sicriele cu trupurile americanilor căzuți în Kabul au ajuns acasă. Joe Biden și soția acestuia au participat la ceremonie

Sicriele cu trupurile americanilor căzuți în Kabul au ajuns acasă. Joe Biden și soția acestuia au participat la ceremonie

Președintele Joe Biden, cu ochii închiși, a asistat duminică la repatrierea trupurilor celor 13 americani căzuți în atentatul cu bombă de la aeroportul din Kabul.”Au făcut sacrificiul suprem în slujba celor mai înalte idealuri americane”

Sicriele cu trupurile americanilor căzuți în Kabul au ajuns acasă. Joe Biden și soția acestuia au participat la ceremonie
Sursa foto: Twitter/ Fox News
de Alexandra Ionescu    |    30 Aug 2021   •   12:26

11 din cei 13 soldați americani decedați în urma atacului de pe Aeroportul Kabul au fost primiți de către președintele SUA, Joe Biden, într-un ceremonial militar, duminică, la baza aeriană Dover.

Alături de Joe şi Jill Biden, au mai participat secretarul Apărării, Lloyd Austin, secretarul de Stat Antony Blinken, generali şi oficiali ai administraţiei.

”Cei 13 militari pe care i-am pierdut au fost eroi care au făcut sacrificiul suprem în slujba celor mai înalte idealuri americane, salvând în același timp viețile altora.

Obligația noastră sacră față de familiile acestor eroi va dura pentru totdeauna”, a scris Biden pe Twitter, în urma ceremoniei.

Niciunul dintre militarii americani ce și-au pierdut viața nu aveau mai mult de 31 de ani, iar 5 dintre ei aveau 20 de ani - erau de o vârstă cu războiul din Afganistan.

Anterior ceremoniei, Biden și soția lui s-au înâlnit cu familiile îndoliate pentru a-și prezenta omagiile. 

Trupurile a 2 dintre soldații căzuți au fost aduse acasă într-o ceremonie privată, potrivit dorințelor famiilor acestora.

Biden, un democrat, a fost aspru criticat de republicani, care i-au acuzat administrația că a grăbit plecarea din Afganistan după un război de 20 de ani,

Administrația lui s-a concentrat pe protejarea trupelor rămase în Kabul și pe evacuarea restului americanilor, precum și a afganilor vulnerabili.

În ultimele 2 săptămâni, mai mult de 14.000 de oameni au fost scoși din Afganistan în urma eforturilor SUA.

×
Subiecte în articol: Afganistan Kabul sicrie Joe Biden ceremonie
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close