Antena 3 CNN Externe Siria: Consiliul ONU autorizează trimiterea a 300 de observatori militari neînarmaţi

Siria: Consiliul ONU autorizează trimiterea a 300 de observatori militari neînarmaţi

Siria: Consiliul ONU autorizează trimiterea a 300 de observatori militari neînarmaţi
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
21 Apr 2012   •   19:11


În urma rezoluţiei adoptate sâmbătă de către Consiliul de Securitate al ONU, 300 de observatori vor fi trimişi în Siria pentru a monitoriza respectarea armistiţiului, informează AFP, sursă preluată de Mediafax. Textul subliniază "necesitatea ca Guvernul sirian şi ONU să ajungă la un acord rapid privind mijloace de transport aerian adecvate" (avioane sau elicoptere) pentru misiune.

Statele implicate în proces, printre care se numără Rusia, China, Germania şi Franţa, au solicitat o mobilizare cât mai rapidă pentru observatorii militari neînarmaţi. Trimiterea acestora este definită ca o "mobilizare iniţială", lăsând posibilitatea suplimentării numărului de membri.
   
Va trebui însă mai întâi ca secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, să stabilească dacă "consolidarea" armistiţiului permite această mobilizare. În prezent, armistiţiul instaurat oficial la 12 aprilie este încălcat în mod regulat.
   
Siria se confruntă din martie 2011 cu o revoltă populară pe care regimul preşedintelui Bashar al-Assad o reprimă violent. În 13 luni, violenţele s-au soldat cu peste 11.100 de morţi, potrivit OSDO.
   

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close