Antena 3 CNN Externe Siria. Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi în bombardamentele de vineri

Siria. Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi în bombardamentele de vineri

Siria. Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi în bombardamentele de vineri
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
26 Mai 2012   •   11:33

Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi vineri în bombardamentele armatei împotriva regiunii Hula, în centrul Siriei, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), sâmbătă, într-un nou bilanţ, relatează AFP.
   
"Peste 90 de persoane au fost ucise, dintre care 25 de copii, în bombardamentele" lansate la periferia Hula, în provincia Homs, a declarat liderul OSDO, Rami Abdel Rahman.
   
Bombardamentele au început vineri la prânz în regiunea Hula, în special în oraşele Taldo, la sud, şi Tibe la vest şi au continuat până în zori, a precizat el.
   
Sâmbătă, numeroşi locuitori din Tibe şi Taldo fugeau spre centrul Hula de teama unor noi bombardamente, în timp ce înregistrările video realizate de amatori şi postate pe YouTube arată imagini teribile cu cadavre de copii zăcând pe sol.
   
OSDO a denunţat lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale şi a Ligii Arabe, calificându-le drept "complice ale regimului sirian în masacrul de la Hula".
   
Vineri seara, Abdel Rahman a ridicat semne de întrebare asupra rolului observatorilor ONU mobilizaţi din aprilie pentru a supraveghea încetarea focului. "Vorbim de la prânz de bombardamente şi niciunul dintre observatorii de la Homs nu s-a mişcat", a declarat el.
   
Consiliul Naţional Sirian (CNS), principala coaliţiei a opoziţiei, a anunţat în cursul nopţii "110 morţi, dintre care jumătate copii" şi face presiuni asupra Consiliului de Securitate al ONU să convoace o reuniune de urgenţă pentru a examina situaţia din Hula.
   
Potrivit OSDO, peste 100 de persoane au fost ucise de forţele regimului începând de vineri, zi marcată de importante manifestaţii împotriva regimului în toată ţara şi în special la Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close