Antena 3 CNN Externe Ce i-a transmis un soldat rus capturat soției lui. Mesajul a fost făcut public chiar de Ministerul Apărării al Ucrainei

Ce i-a transmis un soldat rus capturat soției lui. Mesajul a fost făcut public chiar de Ministerul Apărării al Ucrainei

Ministerul Apărării al Ucrainei a postat un video elocvent care prezintă discuția telefonică a unui soldat rus capturat în Ucraina cu soția lui.

Ce i-a transmis un soldat rus capturat soției lui. Mesajul a fost făcut public chiar de Ministerul Apărării al Ucrainei
de Gabriel Dano    |    02 Mar 2022   •   17:02

Militarul i-a spus acesteia că se află în Ucraina și că sunt atacați oameni nevinovați, că a fost operat și salvat de medicii ucraineni, în timp ce toți membrii batalionului său au murit. El și-a îndemnat partenera să sune soțiile celorlalți colegi ai săi și să le spună despre atrocitățile care se produc la Kiev.

Soldatul rus a precizat că este tratat bine, chiar dacă este prizonier, și că speră ca războiul să se termine curând pentru a se putea întoarce cu bine acasă, în Rusia.

Iată dialogul dintre soldatul rus capturat în Ucraina și soția lui:

Soldat rus: -Mă aflu acum în captivitate. Tot batalionul a murit. Nu a mai rămas nimeni, cu excepția mea.

Soția soldatului: -Iepurașule, totul va fi bine, te rog...

Soldat rus: -Eu sunt în spital. Mi-au făcut operație, s-au comportat omenește cu mine, totul este bine. Mă aflu în Ucraina.

Soția soldatului: -Cu tine este Alexandru, da?

Soldat rus: -Nu știu, mi-au dat voie să sun.

Soția soldatului: -Pe mine m-a sunat unul Alexandru și mi-a spus că pot vorbi cu tine. I-am spus că voi ruga toată viața ca tu să fii bine, ca să revii acasă.

Soldat rus: -Totul va fi bine. Trebuie să ne sunăm soțiile, familiile, să le spunem ce se întâmplă aici.

Soția soldatului: - Iepuraș, spune-mi ce e cu tine. Cum ești?

Soldat rus: -Trebuie să luăm băieți noștri de aici, cumva să luăm legătura cu căpitanii noștri. Sunați la unitățile militare, trebuie să luăm băieții noștri de aici. Și eu vreau acasă.

Soția soldatului: -Acolo sunt băieți buni, calmi?

Soldat rus: -Da, se comportă bine cu noi. Îți spun că mi-au făcut operație, voi fi bine.

Soția soldatului: -Să dea Dumnezeu. Eu mă voi ruga pentru voi, oameni. Toată viața vă voi fi recunoscătoare. Întoarceți-mi soțul, vă rog. El este un om bun, credeți-mă, este un om bun. Știam că pleci la exerciții, cine s-ar fi gândit că se va întâmpla așa ceva...

Soldat rus: -Din cauza idioților noștri aici suferă oamenii pașnici, mulți oameni nevinovați.

Soția soldatului: -În orice război oamenii pașnici au de suferit...

Soldat rus: -Ia te rog legătura cu toate soțiile soldaților noștri și spune-le ce se întâmplă.

Soția soldatului: -Sper din suflet că zilele acestea se va termina totul și că nu va mai fi război.

Soldat rus: -Toți sperăm asta.

Soția soldatului: -Spune-mi, ești bine. Nu te supără acolo?

Soldat rus: -Totul este bine, te voi mai suna când voi avea posibilitate. Nouă ni s-a spus cu totul altceva. Nu m-am așteptat la un asemenea comportament față de mine.

- traducere Doinița Manic, DCNews.ro

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close