Antena 3 CNN Externe SUA au oprit toate cererile de vize pentru imigranți. Administrația Trump înăsprește din nou regulile de intrare în țară

SUA au oprit toate cererile de vize pentru imigranți. Administrația Trump înăsprește din nou regulile de intrare în țară

I.C.
2 minute de citit Publicat la 08:42 26 Aug 2026 Modificat la 09:04 26 Aug 2026
GettyImages-2236941408
SUA au oprit temporar toate cererile de vize pentru imigranți. Foto: Getty Images

Administrația Trump a suspendat temporar procesarea tuturor cererilor de vize pentru imigranți. Asta pentru că Departamentul de Stat introduce reguli mai stricte pentru a-i identifica pe solicitanții despre care autoritățile cred că ar putea ajunge să depindă de ajutoarele publice din SUA, scrie The Guardian.

Măsura a fost pusă în aplicare la toate ambasadele și consulatele americane încă de la începutul lunii august, a confirmat marți un oficial al Departamentului de Stat. Programările pentru interviuri au fost modificate pentru ca ofițerii consulari să participe la sesiuni de pregătire aprofundată.

Potrivit oficialului, Departamentul de Stat lucrează încă de la începutul anului la noi instrucțiuni și proceduri, astfel încât fiecare solicitant de viză să fie evaluat „complet și consecvent”.

Financial Times scrie că mai mulți solicitanți care aveau deja interviurile programate au primit e-mailuri prin care erau anunțați că întâlnirile au fost anulate și că vor fi informați ulterior când vor fi reprogramate.

Administrația vrea să verifice mai atent cine ar putea ajunge să depindă de ajutoare publice

Oficialii americani susțin că noul sistem trebuie să împiedice intrarea în SUA a unor persoane care ar putea ajunge ulterior să depindă de beneficii publice.

Suspendarea face parte însă dintr-o serie mai largă de măsuri prin care administrația Trump încearcă să limiteze atât imigrația legală, cât și pe cea ilegală și să facă accesul în sistemul american mai selectiv.

Tot în această săptămână, administrația a anunțat că intenționează să retragă vizele unor solicitanți de azil care au intrat inițial în SUA ca turiști sau pentru afaceri.

Până la 200.000 de persoane care cer în prezent azil ar putea fi afectate. Dacă măsura va fi aplicată la această scară, ar putea deveni cea mai mare retragere în masă de vize din istoria Statelor Unite. Acțiunea este coordonată cu Departamentul pentru Securitate Internă.

În timpul administrației Trump, solicitanții de vize s-au confruntat și cu alte restricții, printre care verificarea activității de pe rețelele sociale și costuri mai mari de procesare, potrivit Associated Press.

O măsură asemănătoare a fost deja blocată de un judecător federal

Actuala suspendare vine după ce administrația Trump a încercat anterior să limiteze cererile de viză pe baza aceluiași principiu al „poverii publice”, adică riscul ca un solicitant să ajungă să depindă de ajutoarele statului.

Măsura includea restricții pentru solicitanți din 75 de țări, dar a fost recent anulată de un judecător federal.

„Instanța a spus clar că legile privind imigrația nu pot fi folosite pentru a justifica discriminarea”, a declarat săptămâna trecută Joanna Cuevas Ingram, avocat principal la National Immigration Law Center.

Ea a adăugat că organizația va continua să ceară despăgubiri pentru persoanele afectate și să urmărească respectarea obligațiilor legale de către administrație.

În februarie, un alt judecător federal a blocat tentativa președintelui Trump de a suspenda complet sistemul american de primire a refugiaților.

În același timp, agenții federali au primit permisiunea de a împiedica accesul în SUA al unor solicitanți de azil, măsură criticată de organizațiile pentru drepturile omului, care spun că subminează regulile internaționale privind protecția refugiaților.

Mii de dolari cheltuiți pentru interviuri care au fost anulate

Experții în imigrație spun că noua suspendare va avea efecte imediate asupra unor persoane care au urmat legal un proces deja lung și complicat.

Brian Simmons, avocat la firma de imigrație Fragomen din Washington, a declarat pentru Financial Times că mulți dintre cei afectați au cheltuit probabil mii de dolari și și-au schimbat planurile de viață pentru a se prezenta la interviuri deja stabilite, doar pentru a afla în ultimul moment că acestea au fost anulate.

Deocamdată nu este clar când vor fi reprogramate interviurile și cât timp va dura suspendarea.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close