Antena 3 CNN Externe SUA, despre negocierile cu Phenianul: Acest demers trebuie bazat pe acţiuni, nu declaraţii amicale

SUA, despre negocierile cu Phenianul: Acest demers trebuie bazat pe acţiuni, nu declaraţii amicale

SUA, despre negocierile cu Phenianul: Acest demers trebuie bazat pe acţiuni, nu declaraţii amicale
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
16 Iun 2013   •   19:19
Negocierile cu Coreea de Nord trebuie să fie unele "reale", iar Washingtonul va judeca pe baza "acţiunilor, nu a declaraţiilor amicale" ale Phenianului, a declarat duminică secretarul general al Casei Albe, Denis McDonough, citat de AFP, conform Mediafax.
Orice negociere "trebuie să se bazeze pe faptul că ei îşi îndeplinesc obligaţiile în privinţa proliferării, armelor nucleare, traficului şi altele", a declarat McDonough pentru CBS, la scurt timp după propunerea Phenianului de deschidere a negocierilor cu Washingtonul pe tema denuclearizării şi calmării tensiunilor în Peninsula Coreeană.
Coreea de Nord a propus duminică negocieri la nivel înalt cu Statele Unite, centrate pe programele contestate privind armele nucleare şi calmarea tensiunilor în peninsulă, la câteva zile după anularea bruscă a unei reuniuni între oficiali ministeriali de la Phenian şi Seul.
"Propunem negocieri la nivel înalt între Nord şi Statele Unite pentru asigurarea păcii şi calmarea tensiunilor în Peninsula Coreeană", a declarat Comisia pentru apărare naţională într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA. 
Această tentativă de dialog are loc după mai multe luni de tensiuni puternice în peninsulă, provocate de cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la începutul lui februarie.
 

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close