Antena 3 CNN Externe SUA ordonă închiderea redacţiei ungare a postului Radio Europa Liberă ca să-i dea satisfacţie lui Viktor Orban

SUA ordonă închiderea redacţiei ungare a postului Radio Europa Liberă ca să-i dea satisfacţie lui Viktor Orban

M.P.
<1 minut de citit Publicat la 23:46 20 Noi 2025 Modificat la 00:04 21 Noi 2025
viktor orban
SUA ordonă închiderea redacţiei ungare a postului Radio Europa Liberă ca să-i dea satisfacţie lui Viktor Orban. Foto: Getty Images

Redacţia ungară a postului Radio Europa Liberă a anunţat, joi seară, într-un comunicat încetarea activităţilor sale începând de vineri „la instrucţiunile Agenţiei SUA pentru Media Globală”, USAGM, conform Agerpres.

Administraţia americană se angajase pe 7 noiembrie să închidă Szabad Europa pentru a-i da satisfacţie premierului ungar, Viktor Orbán, un mare prieten al lui Donald Trump, aflat în vizită în SUA la acea dată.

Publicația „îşi propune în mod clar să destabilizeze" Ungaria, declarase Kari Lake, şefa USAGM, cu o zi înainte.

Articolele anterioare rămân accesibile

Radio Europa Liberă a precizat, joi seară, că articolele sale anterioare „vor rămâne accesibile” şi şi-a invitat cititorii să le citească.

Închisă după căderea Uniunii Sovietice, Szabad Europa s-a redeschis în 2020, după ce Congresul american a autorizat finanţarea sa din cauza îngrijorărilor legate de erodarea libertăţii presei în Ungaria.

De la revenirea lui Orban la putere, în 2010, multe media independente fie şi-au încetat activitatea, fie au fost cumpărate de aliaţii săi şi transformate în purtătoare de cuvânt pro-Fidesz, în timp ce presa de stat a fost obligată să urmeze linia guvernului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close