Antena 3 CNN Externe SUA. Peste 20 de oameni au leşinat în timpul unui miting electoral al lui Obama, din cauza căldurii

SUA. Peste 20 de oameni au leşinat în timpul unui miting electoral al lui Obama, din cauza căldurii

SUA. Peste 20 de oameni au leşinat în timpul unui miting electoral al lui Obama, din cauza căldurii
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
14 Iul 2012   •   18:59

Peste 20 de susţinători ai preşedintelui american Barack Obama au leşinat vineri seara din cauza căldurii în timpul mitingului electoral al acestuia din Roanoke, în Virginia, necesitând tratament medical, relatează Washington Times, în ediţia electronică.
   
Paramedicii au tratat 21 de persoane la faţa locului, iar pe una au transportat-o la spital, potrivit departamentului de pompieri din Roanoke. Un reporter care îl însoţea pe preşedinte a declarat că a fost o seară foarte călduroasă, iar cei peste 3.000 de participanţi erau îngrămădiţi într-o zonă restrânsă.
   
Obama a comentat unele dintre aceste incidente în timpul discursului său şi le-a spus deseori participanţilor la miting să bea apă. Un reporter a declarat că se auzeau "valuri de exclamaţii" în mulţime în timp ce persoanele leşinau una după alta.
   
Voluntarii au distribuit pahare cu apă la miting, dar unele persoane nu le-au luat, potrivit unui oficial din rândul pompierilor.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close