Antena 3 CNN Externe Talibanii fac paradă cu armele lăsate în urmă de soldații americani, după retragerea din Afganistan

Talibanii fac paradă cu armele lăsate în urmă de soldații americani, după retragerea din Afganistan

Talibanii au făcut paradă cu mai multe containere pline de arme și echipamente militare lăsate în urmă de forțele americane care se retrag din țară.

Talibanii fac paradă cu armele lăsate în urmă de soldații americani, după retragerea din Afganistan
Sursa foto: Getty
de Alexandru Negrici    |    07 Iul 2021   •   18:26

Armamentul include 900 de tunuri, 30 de vehicule tactice ușoare și 20 de camioane ale armatei, potrivit jurnaliștilor Sky News cărora li s-a acordat accesul la baza militară Sultan Khil din provincia Wardak, aproape de capitala afgană, Kabul.

Talibanii au confiscat până acum 120 de districte, după data de 1 mai, potrivit unei evaluări continue a Long War Journal.

Multe avanposturi militare au fost predate fără luptă, permițând talibanilor să pună mâna pe arme, potrivit mai multor surse guvernamentale afgane.

Plimbându-se în jurul cutiilor de lemn pline de muniții - unele încă înfășurate în plastic și polistiren, comandantul taliban Mutman Ehsanulla i-a spus lui Alex Crawford de la Sky News că sechestrul le-a adus o serie de arme noi care ar putea fi folosite pe câmpul de luptă.

Totuși, el a repetat că nu militanții sunt cei care se află în spatele unei creșteri recente a violenței.

„Toți oamenii vor pace aici”, a spus Ehsanulla. „Dar guvernul nu vrea pace cu noi”.

Un val de violență, inclusiv atacuri asupra intelectualilor, jurnaliștilor și femeilor proeminente, a sporit anxietatea în ceea ce privește viitorul țării în urma plecării americanilor.

Un raport recent al Organizației Națiunilor Unite a alarmat cu privire la „niveluri extraordinare de vătămare” cauzate afganilor, talibanii fiind responsabili pentru mai mult de 40% din totalul victimelor civile în primele trei luni ale anului 2021.

Acesta a spus că Armata Națională Afgană este responsabilă pentru 17% din toate victimele, în aceeași perioadă.

×
Subiecte în articol: SUA Afganistan
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close