Timp de decenii, Norvegia a fost considerată o poveste rară de succes economic: o țară mică și izolată care a devenit o putere financiară datorită descoperirii resurselor naturale și a administrării prudente și conservatoare a noii sale averi.
Astăzi însă, cu un fond suveran de investiții evaluat la peste 2 trilioane de dolari, aproximativ 340.000 de dolari pentru fiecare cetățean, un număr tot mai mare de observatori susțin că tocmai acest succes ar putea ține acum pe loc națiunea scandinavă, din punct de vedere social, economic și chiar științific, potrivit ynetnews.
În anii 1960, descoperirea unor vaste rezerve de petrol și gaze în Marea Nordului și în apele teritoriale norvegiene a transformat Norvegia în al treilea cel mai mare exportator de energie la nivel mondial și într-una dintre cele mai bogate zece țări din lume, raportat la PIB. Fondul său de investiții deține în prezent 1,5% din toate acțiunile listate la nivel global și a înregistrat profituri de 222,4 miliarde de dolari din investiții doar în ultimul an. De asemenea, Norvegia a demonstrat o reziliență remarcabilă în fața scăderilor abrupte ale prețurilor la energie, iar moneda sa a rămas relativ stabilă în ciuda tulburărilor geopolitice globale.
Până de curând, principalele nemulțumiri ale norvegienilor vizau controlul strict al guvernului asupra acestei averi - doar 4% din fond fiind folosit pentru bugetul național - și politica de investiții extrem de conservatoare. Aceste plângeri erau însă în mare parte eclipsate de forța economică a țării, de rata scăzută a șomajului, de sistemul universal de sănătate și educație și de programele generoase de protecție socială, care includ indemnizații extinse de șomaj, 49 de săptămâni de concediu parental plătit și o poziție constantă în topurile mondiale privind egalitatea veniturilor.
Însă în Oslo încep să apară noi îngrijorări: a condus această avere colosală la investiții publice nechibzuite, protejate de plasa de siguranță a fondului? Unii critici susțin acum că fondul de investiții i-a făcut pe norvegieni comozi și lipsiți de motivație, capabili să tolereze deficite bugetare pentru că pensiile lor sunt, în esență, garantate.
Un declin constant al performanțelor școlare
Combinarea veniturilor uriașe din petrol și gaze cu o politică socială orientată spre egalitatea largă este privită acum de mulți drept o amenințare la adresa sănătății economice pe termen lung a Norvegiei. Un număr tot mai mare de norvegieni simt că au câștigat la loterie, permițându-și să lucreze patru zile pe săptămână, patru ore pe zi, și să adopte un stil de viață centrat pe vacanțele la cabana de la munte, ciclism și timp de calitate petrecut cu copiii.
În ciuda politicilor sale generoase privind imigrația, Norvegia se confruntă cu dificultăți în a ocupa posturi de muncă specializată, în special în domenii precum ingineria. Totuși, din cauza structurilor salariale egalitare din țară, chiar și lucrătorii slab calificați câștigă salarii relativ mari, ceea ce contribuie la creșterea costurilor produselor norvegiene de export.
În cartea recent publicată Țara care a devenit prea bogată, autorul Martin Bech Holte susține că Norvegia a devenit economic autosuficientă, trăind din averea sa în loc să construiască noi surse de productivitate.
Pe lângă creșterea economică lentă, Bech Holte evidențiază date care sugerează că Norvegia are performanțe sub așteptări în raport cu resursele pe care le investește în cetățenii săi. De exemplu, norvegienii își iau în medie 27,5 zile de concediu medical pe an, cel mai ridicat nivel din OCDE și de patru ori mai mare decât media grupului. Rezultatele elevilor norvegieni la evaluările internaționale de științe, matematică și lectură sunt în scădere de un deceniu și se situează acum sub media OCDE, în ciuda faptului că Norvegia investește aproape dublu față de media pe elev. Gospodăriile norvegiene au, de asemenea, cel mai mare raport dintre datorii și venituri dintre toate țările OCDE.
„Norvegia ar trebui să fie un magnet pentru oportunități și oameni. În schimb, este exact opusul”
„Norvegia ar trebui să fie un magnet pentru oportunități și oameni”, a declarat Bech Holte, care conduce biroul McKinsey din Oslo, într-un interviu pentru Bloomberg luna trecută. „În schimb, este exact opusul. Nu mai există ambiție, iar asta este 100% din cauza fondului petrolier”.
Cartea sa a atins o coardă sensibilă la nivel național. S-a epuizat în câteva ore de la lansare, a necesitat reeditări suplimentare și a vândut până acum 56.000 de exemplare, o cifră remarcabilă pentru o țară de dimensiunea Norvegiei, mai ales pentru un titlu de non-ficțiune. Cartea a declanșat dezbateri publice neobișnuit de aprinse, traderul multimilionar Jan Petter Sissener cheltuind zeci de mii de coroane pentru a trimite câte un exemplar fiecărui membru al Parlamentului și fiecărui ministru, numind-o „cartea risipei”.
Bech Holte, în vârstă de 46 de ani și absolvent al Școlii Norvegiene de Economie, oferă numeroase exemple de fonduri publice irosite pe proiecte care au depășit cu mult bugetul, au durat mai mult decât era prevăzut sau nu au avut niciodată o justificare economică solidă. Deși unii economiști i-au criticat cartea pentru inexactități factuale și numerice, mulți alții și-au exprimat sprijinul, susținând că Norvegia ar trebui să fie mult mai bogată decât este astăzi.
Deși fondul suveran de investiții al Norvegiei își datorează o mare parte din avere investițiilor inspirate în acțiuni, tehnologie și inteligență artificială, Bech Holte afirmă că aceste sectoare, alături de cercetare și dezvoltare, au stagnat. El acuză instituțiile norvegiene de complacere și susține că țara se confruntă cu o criză științifică națională.
În loc să atragă inovatori și antreprenori care să conducă noi descoperiri, Norvegia îi vede acum plecând, descurajați de un sistem fiscal pe care îl percep ca fiind punitiv față de succes, menit să finanțeze beneficii sociale pentru cetățeni care ar putea munci, dar aleg să nu o facă.
„Am încercat să scriu într-un mod care să-i enerveze pe oameni, într-un fel sau altul”, a spus Bech Holte. El pledează pentru reduceri drastice de taxe și limitarea cheltuielilor guvernamentale pentru a readuce Norvegia la o economie mai productivă. „Am devenit moștenitori, ni s-au dat echivalentul a șase salarii anuale în cont, iar asta înseamnă că putem alege calea cea ușoară,” spunea el în aprilie. „Irosim cea mai mare oportunitate pe care o țară occidentală a avut-o în vremurile moderne”.
Ştiri video recomandate
