Antena 3 CNN Externe Ţara din Europa în care trăiesc sute de mii de români, DISPERATĂ din cauza Ebola

Ţara din Europa în care trăiesc sute de mii de români, DISPERATĂ din cauza Ebola

Ţara din Europa în care trăiesc sute de mii de români, DISPERATĂ din cauza Ebola
de O.P.    |    09 Oct 2014   •   09:10

Alte trei persoane au fost internate în spitalul Carlos al III-lea din Madrid, în secția pentru bolnavii de Ebola, în timp ce doi pacienți au fost externați sănătoși, ridicând la șapte numărul spitalizărilor, dintre care un singur caz confirmat, a anunțat unitatea medicală miercuri seară, potrivit AFP.

'În această seară (miercuri), au fost internați doi medici și un infirmier', a declarat o purtătoare de cuvânt. Cei doi medici au fost în contact cu pacienta (contaminată cu virusul Ebola). Este vorba despre o femeie care a examinat-o într-un centru medical și despre un medic din orașul Alcorcon, situat la periferia de sud a Madridului, unde ea locuiește, potrivit sursei amintite.

Bolnava este o asistentă medicală în vârstă de 44 de ani care a făcut parte din echipa care a tratat doi călugări spanioli contaminați cu virus în Africa și decedați pe 12 august, respectiv, 25 septembrie.

Infirmierul spitalizat a fost și el în contact cu unul dintre călugări. 'Prezintă simptome, i s-a făcut un test, dar încă nu avem rezultatele', a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Pe de altă parte, o altă asistentă medicală și un inginer, internați marți, au fost externați, ultimele teste fiind negative.

În total, șapte persoane s-au aflat miercuri seara la izolare în spitalul Carlos al III-lea din Madrid: cei trei noi veniți, bolnava, soțul ei și două infirmiere asupra cărora nu a fost oferită nicio informație.

×
Subiecte în articol: Ebola Spania
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close