În timpul unui interviu recent, în timp ce încerca să spună că nu are boala tatălui său, Donald Trump nu a reușit să-și aducă aminte cuvânt „Alzheimer”. Luni, New York Magazine a publicat un interviu cu Donald Trump în care președintele în vârstă de 79 de ani s-a lăudat cu starea sa de sănătate, în ciuda întâmplărilor repetate în care a fost surprins adormind la ședințe sau cu mâinile și picioarele umflate, învinețite sau cu urme de înțepături.
Jurnalistul care i-a luat interviul, Ben Terris, l-a citat inclusiv pe unul dintre medicii de la Casa Albă, care a declarat că Trump este „mai sănătos” decât fostul președinte Barack Obama. Este notorie rivalitatea unilaterală pe care Trump o are cu fostul președinte.
![]()
Trump apare deseori în public cu mâinile umflate, înțepate sau învinețite, fapt ce alimentează speculațiile privind starea sa de sănătate. Foto: Getty Images
Terris a citat un oficial de rang înalt de la Casa Albă care spunea că Trump împărtășește anecdote despre tatăl său, Fred Trump, mort în 1999, la 93 de ani.
„Avea o expresie de care-mi aduc aminte mereu – To retire is to expire (trad. eng. – când te pensionezi, mori)”.
În dialogul cu Terris, încercând să-i spună acestuia că Fred Trump nu a avut nicio boală până la momentul când a fost diagnosticat cu boala Alzheimer și că și el este sănătos, președintele american a avut probleme să-și amintească numele bolii, având nevoie de ajutorul secretarei sale de presă pentru a-și aminti maladia de care a suferit tatăl său înainte să moară.
„(Fred Trump – n. red.) )Avea o inimă care nu putea fi oprită și nu a avut nicio boală de-a lungul vieții sale lungi. O singură problemă a avut, pe la 86-87 de ani a început să aibă probleme cu... cum se numește?”, a spus președintele SUA arătând cu degetul spre fruntea sa și privind spre Karoline Leavitt.
„Boala Alzheimer”, i-a răspuns Leavitt.
„Așa, treaba cu Alzheimer, Ei bine, eu nu o am”, a continuat Trump.
„Este un lucru la care vă gândiți vreun pic?”, a fost el întrebat, apoi, de jurnalist.
„Nu, nu mă gândesc de loc și știți de ce? Pentru că orice ar fi, atitudinea mea este că nu contează”.
Boala lui Fred Trump
Fred Trump a început să aibă simptome grave ale bolii Alzheimer la începutul anilor 1990 și a suferit din cauza acestei boli până la sfârșitul vieții.
Fiind într-o stare avansată de degradare cognitivă, Fred Trump a fost diagnosticat și cu demență senilă în 1991, iar câteva luni mai târziu, conform medicilor familiei Trump, acesta nu-și mai știa data nașterii sau vârsta și avea și alte dificultăți de memorie.
Mary L. Trump, una dintre nepoatele sale, spune că în timp ce boala progresa, Fred Trump avea probleme în a-și mai aminti cine erau oamenii din jurul lui. De la un punct, el nu-și mai putea recunoaște nici măcar fiii.
Boala Alzheimer este o formă de demență senilă și cea mai frecventă formă a acestei boli degenerative. Printre primele simptome ale bolii se numără dificultatea pacientului în a-și aminti evenimente recente. Ulterior, când avansează, pacienții cu Alzheimer au probleme în a rosti cuvinte simple, se dezorientează ușor, au schimbări bruște de temperament sau alte vicii de comportament.
Cauzele producerii bolii nu sunt încă pe deplin înțelese, însă factorii genetici sunt printre cei mai mari factori de risc.