Antena 3 CNN Externe Trump nu l-a sunat pe Putin de ziua lui. Kremlin: „Nu am primit niciun mesaj”

Trump nu l-a sunat pe Putin de ziua lui. Kremlin: „Nu am primit niciun mesaj”

M.P.
1 minut de citit Publicat la 14:36 15 Oct 2025 Modificat la 14:36 15 Oct 2025
lavrov-trump-rubio
Relaţia dintre Trump şi Putin devine tot mai rece: președintele SUA a evitat să-l felicite pe liderul rus cu ocazia aniversării. Sursa foto: Getty Images

Președintele american, care și-a exprimat în repetate rânduri dezamăgirea față de Vladimir Putin cu privire la războiul în desfășurare din Ucraina, a decis să nu-l felicite pe omologul său rus cu ocazia zilei sale de naștere, în data de 7 octombrie, când liderul de la Kremlin a împlinit 73 de ani, scrie Moscow Times.

Întrebat de jurnalişti dacă a primit un mesaj de la șeful Casei Albe, secretarul de presă al prezidențialei ruse, Dmitri Peskov, a răspuns miercuri, 15 octombrie : „Nu, nu am primit”.

Anul acesta, Putin a primit un număr record de felicitări din partea liderilor străini - 19 - de la începutul războiului. Printre cei care l-au felicitat s-au numărat: președintele chinez Xi Jinping, liderul nord-coreean Kim Jong-un, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu sau prim-ministrul armean Nikol Pashinyan.

Kremlinul a declarat că „peste 40 de lideri străini” i-au trimis telegrame de felicitare lui Putin, dar nu a specificat cine se afla pe listă în afară de cei numiți de agențiile statului.

Lipsa unui mesaj de felicitare din partea lui Trump ar putea indica faptul că relația președintelui SUA cu Putin este mai proastă decât o prezintă Kremlinul. 

Donald Trump spune că Putin l-a dezamăgit

Preşedintele SUA a declarat că este "foarte dezamăgit" de liderul rus Vladimir Putin, cu doar câteva zile înainte de vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, conform Agerpres.

"Sunt foarte dezamăgit, pentru că eu şi Vladimir aveam o relaţie foarte bună. Probabil încă o mai avem", a afirmat Donald Trump marţi seara într-o conferinţă de presă la Casa Albă după întrevederea cu preşedintele Argentinei, Javier Miley. "Nu ştiu de ce el continuă acest război", a adăugat Trump.

Liderul de la Casa Albă a spus că Putin pur şi simplu nu doreşte să pună capăt conflictului cu Ucraina, care durează de mai bine de trei ani şi jumătate. "Şi cred că asta îl face să arate foarte rău. Ar putea să-i pună capăt. Ar putea să-i pună capăt rapid", a adăugat preşedintele SUA.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close