Antena 3 CNN Externe UE va aplica regula “Cumpărați produse europene” pentru armele Ucrainei, dar lasă ușa deschisă și pentru armament din SUA

UE va aplica regula “Cumpărați produse europene” pentru armele Ucrainei, dar lasă ușa deschisă și pentru armament din SUA

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 23:53 14 Ian 2026 Modificat la 01:02 15 Ian 2026
trupe chineze in timpul unui exercitiu militar
Proporția armamentului care nu e fabricat în UE și în Ucraina nu poate depăși 35% din valoarea totală a armelor sau munițiilor. FOTO: Hepta

Comisia Europeană a anunțat miercuri modul în care Ucraina va cheltui cele 90 de miliarde de euro, în urma acordului privind împrumuturile încheiat în decembrie de statele europene. Executivul comunitar pare să fi optat pentru un compromis între dorința Parisului ca fondurile să fie folosite exclusiv pentru achiziționarea de armament produs de companii europene și poziția altor state, precum Germania, care au cerut ca ușa să rămână deschisă și pentru arme fabricate în SUA.

Ursula von der Leyen a insistat să prezinte personal miercuri textele legale care vor stabili un program de împrumuturi de 90 de miliarde de euro pentru următorii doi ani.

Cea mai importantă întrebare pe care Comisia a trebuit să o abordeze miercuri a fost utilizarea împrumutului pentru achiziționarea de arme. Două treimi, sau 60 de miliarde de euro, sunt alocate acestui scop. În principiu, se aplică regulile „Cumpărați produse europene”, deja convenite de legislatori pentru programul SAFE – cele 150 de miliarde de euro utilizate pentru promovarea proiectelor comune europene de armament. 

Prin urmare, proporția componentelor care nu sunt fabricate în UE, în statele Asociației Europene a Liberului Schimb și în Ucraina nu poate depăși 35% din valoarea totală a armelor sau munițiilor.

Legea propusă include o excepție importantă: dacă, din cauza „războiului de agresiune rus împotriva Ucrainei, există o nevoie urgentă de un anumit articol de apărare” și acesta fie „nu este disponibil în cantitatea necesară”, fie timpul de livrare de la un furnizor terț este „semnificativ mai scurt”. 

Într-un astfel de caz, Kievul poate face apel la Comisia Europeană, care va examina cererea de scutire și o va propune celor 24 de state membre. Acestea vor decide apoi cu majoritate calificată.

Ce condiții impune UE pentru producția de armament

Potrivit unei propuneri de regulament, UE stabilește că armamentul finanțat pentru Ucraina trebuie să fie produs în principal în Europa sau Ucraina, cu control clar european asupra producției și securității. Producătorii și subcontractorii principali trebuie să fie: stabiliți în UE, statele EEA/EFTA sau Ucraina, conduși de management aflat în aceste spații, necontrolați de state sau entități din afara acestora.

Există prevăzute excepții limitate pentru parteneri non-UE, cume ste cazul SUA: pot participa doar ca subcontractori, cu maximum 15–35% din valoarea contractului; fie colaborarea exista deja înainte de 28 mai 2025, fie producătorul se angajează să înlocuiască acele componente cu unele europene în maximum doi ani.

Companii din UE controlate de state terțe pot fi acceptate doar: dacă au trecut prin proceduri de screening de securitate și oferă garanții ferme că nu pun în pericol interesele de securitate ale UE.

Pentru armament critic, producătorii europeni trebuie să aibă: control deplin asupra designului; libertatea de a elimina componente supuse restricțiilor impuse de țări terțe.

60 de miliarde de euro vor fi alocate asistenței militare

În decembrie, Consiliul European a convenit să ofere un sprijin masiv de 90 de miliarde de euro pentru nevoile bugetare și militare ale Ucrainei în următorii doi ani. “Acordul respectiv reafirmă angajamentul neclintit al Uniunii Europene de a sprijini Ucraina”, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Acest angajament financiar va lua forma unui împrumut cu recurs limitat de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei pentru 2026 și 2027 – cunoscut sub numele de Împrumutul de Sprijin pentru Ucraina.

Sprijinul propus ar fi structurat în două componente, aproximativ două treimi, în valoare de 60 de miliarde de euro, alocate asistenței militare, iar restul de treime, corespunzând la 30 de miliarde de euro, furnizat ca sprijin bugetar general. 

“Sprijinul va ajuta Ucraina să își consolideze capacitățile de apărare și să asigure funcționarea continuă a statului și a serviciilor publice de bază, contribuind în același timp la reziliența Ucrainei și la integrarea sa mai strânsă cu baza industrială de apărare a Europei”, a mai precizat Comisia Europeană.

UE își rezervă dreptul de a utiliza activele rusești imobilizate pentru rambursarea împrumutului, în deplină conformitate cu dreptul UE și internațional. Împrumutul pentru reparații, astfel cum a fost propus la 3 decembrie 2025, rămâne pe masă.

Acordul a fost încheiat în cadrul unei cooperări consolidate, un mecanism care permite statelor membre ale UE să colaboreze în domenii specifice, atunci când devine clar că UE, în ansamblu, nu poate atinge obiectivele unei astfel de cooperări într-un termen rezonabil.

Sprijinul acordat Ucrainei va fi finanțat prin împrumuturi comune ale UE de pe piețele de capital, așa cum a propus inițial Comisia printre opțiunile de finanțare disponibile. Împrumutul acordat Ucrainei va fi garantat de „marja de manevră” din bugetul UE, așa cum este cazul și pentru alte programe de asistență financiară pentru Ucraina implementate din 2023, cum ar fi Asistența Macrofinanciară+, Facilitatea pentru Ucraina și împrumutul de asistență macrofinanciară în cadrul inițiativei de accelerare extraordinară a veniturilor (ERA), condusă de G7.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close