Antena 3 CNN Externe Un avion american de luptă s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din California

Un avion american de luptă s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din California

Un avion american de luptă s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din California
05 Iun 2014   •   12:19

Un avion de luptă american s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Imperial Valley, sudul Californiei. Cel puţin două case au fost cuprinse de flăcări, dar nimeni de la sol nu a fost rănit.
Pilotul a reuşit să se catapulteze la timp şi a scăpat nevătămat.

Focul a fost stins rapid de către forţele de intervenţie, dar locuinţele sunt distruse în proporţie de 90%.

Aeronava, de tip AV-8B Harrier, făcea parte din escadrila Third Marine Aircraft Wing, de la baza aeriană Yuma, din Arizona, a declarat Cpl. Melissa Lee, purtătorul de cuvânt al Marine Corps Air Station Miramar.
Oficialii precizează că pilotul s-a catapultat în siguranţă şi a aterizat cu paraşuta la aproape 200 de m distanţă de locul unde se prăbuşise avionul.
Deocamdată nu au fost furnizate informaţii referitoare la cauzele accidentului.

Este al doilea eveniment de acest gen înregistrat în mai puţin de o lună de zile, în care este implicat aceelaşi tip de aparat. Un alt Harrier s-a prăbuşit inexplicabil în ziua de 9 mai, într-o zonă deşertică, în apropiere de Phoenix. Şi în acest caz, pilotul a reuşit să declanşeze la timp catapulta şi nimeni de la sol nu a vut de suferit. 
Coincidenţa este şi mai mare dacă avem în vedere că avionul de vânătoare aparţinea aceleiaşi baze aeriene de la Yuma.

 

×
Subiecte în articol: avion prabusit
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close