Antena 3 CNN Externe Un avion de vânătoare F-16 s-a prăbușit în Turcia în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul a supraviețuit

Un avion de vânătoare F-16 s-a prăbușit în Turcia în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul a supraviețuit

A.N.
1 minut de citit Publicat la 17:29 12 Aug 2026 Modificat la 17:29 12 Aug 2026
f 16 prabusit colaj
sursa colaj foto: Getty / captură video X - @BabakTaghvaee1

Un avion de vânătoare F-16 al forțelor armate turce s-a prăbușit, miercuri, în provincia Yalova, din nord-vestul țării, fără a provoca victime, a transmis Ministerul turc al Apărării, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

„Un avion F-16 al Forţelor aeriene s-a prăbuşit la Yalova în cadrul unui zbor de antrenament. Pilotul s-a catapultat şi a supravieţuit”, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Instituția a precizat că împrejurările accidentului urmează să fie clarificate în urma unei anchete detaliate, fără a oferi informații despre eventuale pagube produse în zona prăbușirii. Locul incidentului se află la sud-est de Istanbul, în apropierea Mării Marmara.

Filmările surprinse la momentul impactului și distribuite de agenția privată turcă IHA arată o explozie, urmată de două coloane groase de fum, distincte ca aspect, una albă și una neagră, ridicându-se dintr-o zonă care pare lipsită de locuințe.

Postul privat NTV a relatat că aparatul s-ar fi prăbușit în vecinătatea unei baze aeriene.

Potrivit aceleiași televiziuni, pilotul a ajuns la spital, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipe de intervenție.

AFP amintește că un alt F-16 al armatei turce se prăbușise în februarie, în vestul Turciei, într-un accident soldat, de această dată, cu moartea pilotului.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close