Antena 3 CNN Externe Un fost premier, căutat de poliţie după ce nu s-a prezentat la închisoare

Un fost premier, căutat de poliţie după ce nu s-a prezentat la închisoare

Un fost premier, căutat de poliţie după ce nu s-a prezentat la închisoare
Sursa foto: Foto: Facebook/Nikola Gruevski
12 Noi 2018   •   22:09

Un tribunal macedonean a emis luni un mandat de arestare pe numele fostului prim-ministru Nikola Gruevski, care nu s-a prezentat pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea pentru abuz de putere, a anunţat ministerul de Interne de la Skopje citat de AFP.

Fost şef al formaţiunii VMRO-DPMNE (dreapta), Nikola Gruevski, 48 de ani, a condus guvernul macedonean între 2006 şi 2016. El a fost condamnat, la recurs, în octombrie, pentru că a primit pentru uz personal o maşină Mercedes în valoare de 600.000 de euro, plătită din bani publici.

Arestarea sa a fost cerută de un tribunal din Skopje după expirarea unui termen dat omului politic, în prezent deputat, pentru a se prezenta la închisoare după ce a epuizat toate căile de recurs.

"Ministerul a primit ordinul tribunalului principal din Skopje de a-l aresta pe Gruevski", a declarat Toni Angelovsvki, purtător de cuvânt al ministerului de Interne.

"Nu există pentru moment mandat internaţional de arestare. Dacă nu reuşim să-l găsim în ţară în cursul următoarelor 24 de ore, atunci îl vom căuta la scară internaţională", a explicat el.

Fostul premier este doar la începutul problemelor sale judiciare, deoarece este urmărit în alte cinci dosare privind fapte de corupţie, abuz de putere, fraudă electorală, dar şi ascultare ilegală a adversarilor sau a reprezentanţilor societăţii civile.

Tabăra sa a fost înlăturată de la putere în primăvara anului 2017 de o coaliţie condusă de Zoran Zaev şi susţinută de partidele minorităţii albaneze.

În replică la condamnarea sa, Nikola Gruevski a denunţat o "persecuţie politică".

În timpul în care s-a aflat la putere, Gruevski a fost adeptul liniei intransigente a Macedoniei în conflictul său cu Grecia cu privire la schimbarea denumirii republicii.

Parlamentul macedonean a început în octombrie un proces în vederea schimbării numelui ţării în "Republica Macedonia de Nord", un prim pas pentru a pune capăt acestui diferend vechi de 25 de ani. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: fost premier inchisoare
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close