Antena 3 Externe Un român în vârstă de 43 de ani, înjunghiat din senin pe o stradă în Marea Britanie. "Era un soț iubitor și cel mai bun tată"

Un român în vârstă de 43 de ani, înjunghiat din senin pe o stradă în Marea Britanie. "Era un soț iubitor și cel mai bun tată"

de Gabriel Dano    |    11 Mar 2021   •   18:31
Un român în vârstă de 43 de ani, înjunghiat din senin pe o stradă în Marea Britanie. "Era un soț iubitor și cel mai bun tată"

Marian Savu, un român în vârstă de 43 de ani, se afla pe o stradă din Birmingham când câțiva indivizi au tăbărât pe el și l-au ucis. Totul s-a petrecut dimineața, foarte devreme, pe la ora 3.50. Tocmai de asta polițiștii au puține date despre ceea ce s-a întâmplat acolo.

Soția sa este devastată și spune că Marian era un „soț iubitor și cel mai bun tată”. Ghinionul său a fost că a s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Atacatorii l-au înjunghiat cu sânge rece și l-au lăsat apoi să agonizeze la pământ.

Din primele informații, un bărbat a fost acuzat de crimă, în timp ce alte trei persoane au fost reținute ca fiind suspecte de crimă și eliberate anterior pe cauțiune, în așteptarea unor investigații suplimentare care să ateste cine este adevăratul criminal.

Cei trei indivizi reținuți și eliberați ulterior au vârste cuprinse între 21 și 31 de ani, iar cel care acum este acuzat de crimă se numește Erlin Hasa și are 34 de ani. Nu se știe încă de ce ar fi recurs criminalul la acest gest, așa că oamenii legii au lansat un apel la populație ca oricine are detalii despre acest caz să contacteze Poliția.

Însă, până la elucitarea completă a cazului, oamenii legii de Marea Britanie cer în continuare ajutorul populației care a putea oferi mici indicii despre crima ce a avut loc la începutul aceste luni, la scurt timp după ce un alt român, taximetrist de meserie, și-a găsit sfârșitul în aceleași condiții. Astfel, oricine deține informații este rugat să îi contacteze pe polițiștii britanici la west-midlands.police.uk, între orele 8:00 și miezul nopții sau să sune la 101 la orice oră.

Jim Colclough, inspector detectiv care se ocupă și de acest caz, a transmis un mesaj emoționant pentru familia îndoliată a lui Marian Savu.

"Moartea lui Marian este pur și simplu tragică, gândurile mele sunt alături de familia și prietenii săi, în acest moment foarte trist. Am primit mult ajutor din partea localnicilor, ceea ce a fost crucial pentru investigația noastră – Mulțumesc tuturor celor care au asistat până acum și i-aș îndemna cei care au informații dar nu au stat de vorbă cu noi, să o facă cât mai curând posibil”, a declarat Jim Colclough, inspector detectiv, potrivit Anunțul UK.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close