Uniunea europeană pregătește un plan de reacție la amenințările hibride din partea Rusiei, însă încearcă să evite situația în care „dublează” procedurile deja existente ale NATO, relatează Euronews. Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat că miniștrii europeni de externe și ai apărării i-au cerut ei și Comisiei Europene să evite duplicarea procedurilor NATO atunci când vor elabora un plan de reacție la amenințările hibride.
Miniștrii de externe și ai apărării din UE au susținut continuarea lucrărilor la un nou protocol de răspuns la amenințările hibride, precizând, însă, că acesta trebuie să completeze, nu să dubleze, mecanismele NATO.
„Mulți au spus că trebuie să existe o complementaritate deplină cu NATO”, a spus Kallas la o conferință de presă organizată luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles. „Nu creăm nimic suplimentar, ci trebuie ca cele două să funcționeze împreună”.
Kallas nu a putut spune câte dintre cele 27 de state membre au susținut mecanismul de combatere a războiului hibrid, deoarece nu toți miniștrii au luat cuvântul pentru a-și prezenta poziția.
„Astăzi a fost o discuție foarte preliminară, ceea ce înseamnă că vom continua lucrările”, a spus ea.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a prezentat pentru prima dată propunerea privind un așa-numit „protocol de urgență în materie de securitate” la jumătatea lunii septembrie, în discursul său privind starea Uniunii.
Protocolul urmărește să ajute statele membre să își coordoneze rapid reacțiile atunci când este identificată o amenințare hibridă. Acesta ar urma să facă parte din noua Strategie de Securitate, coordonată de Kallas și von der Leyen, care ar trebui publicată până la sfârșitul anului.
Von der Leyen a spus în discursul privind starea Uniunii că acesta ar reprezenta „propriul Articol 4 al Europei”.
La nivelul NATO, activarea Articolului 4 obligă statele membre să se consulte atunci când un aliat consideră că integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea îi sunt amenințate.
Acesta precede Articolul 5, principiul apărării colective potrivit căruia un atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor.
Întrebată cum se va evita ca protocolul de urgență al UE să copieze mecanismele NATO, Kallas a spus că Articolul 4 al Alianței nu presupune în mod obligatoriu adoptarea unor măsuri. „Nu este un plan de acțiune de niciun fel”, a spus ea.
„Protocolul de urgență se referă mai degrabă la instrumentele care pot fi folosite în cazul unei agresiuni care nu este una armată și care rămâne sub pragul Articolului 5”.
„Niciun nou angajament astăzi” privind furnizarea de rachete interceptoare Patriot Ucrainei
Ministrul ucrainean al apărării, Evgheni Hmara, i-a informat prin videoconferință pe miniștrii UE despre situația de pe front, iar Kallas a spus că acesta a transmis „foarte clar” că sprijinul pentru apărarea antiaeriană rămâne principala prioritate a țării.
La începutul reuniunii, Kallas a precizat că statele membre și aliații ar putea folosi această ocazie pentru a furniza Ucrainei rachete interceptoare Patriot din propriile stocuri, pentru doborârea amenințărilor aeriene rusești.
Ucraina are nevoie urgentă de mai multe sisteme americane de apărare antiaeriană Patriot pentru a se proteja împotriva rachetelor balistice rusești. Rachetele Patriot sunt disponibile în cantități limitate după izbucnirea războiului cu Iranul, care a redus și mai mult stocurile americane.
Experții estimează că Statele Unite ar putea avea nevoie de aproximativ trei ani pentru a-și reface stocurile de rachete avansate și interceptoare defensive până la nivelurile de dinaintea războiului.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus, anterior, că Ucraina are nevoie de alte câteva sute de interceptoare pentru a putea trece peste iarna care urmează, țara primind de la SUA doar 1% din numărul de rachete de care are nevoie.
„În ceea ce privește interceptoarele, din păcate, astăzi nu au fost făcute noi angajamente”, a precizat Kallas.
UE a făcut, anterior, presiuni asupra Spaniei și Greciei pentru ca acestea să transfere interceptoare din propriile arsenale. Până acum, însă, cele două țări au refuzat să furnizeze asemenea rachete Ucrainei, invocând preocupări legate de propria securitate.