Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului

Uniunea Europeană a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului

Uniunea Europeană a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului, după ce o rezoluţie în acest sens a fost adoptată în Parlamentul European.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Noi 2022   •   13:40

Parlamentul European a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului, potrivit Sky News.

Măsura, care este în mare parte simbolică, a fost justificată prin atacurile militare ale Moscovei asupra unor ținte civile, cum ar fi infrastructura energetică, spitale, școli și adăposturi.

Uniunea Europeană a impus deja numeroase sancțiuni Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina.

Rezoluția privind declararea Rusiei ca „stat sponsor al terorismului” a fost votată în Parlamentul European. Rezoluția a întrunit o largă majoritate, spune europarlamentarul USR Vlad Botoș.

"Vot în Parlamentul European acum câteva minute, un vot care a întrunit o majoritate largă. Rusia este un stat care susține terorismul! Poate că în termeni diplomatici este foarte grav să spui despre un stat că sprijină terorismul. Poate că până acum am considerat că trebuie să ne purtăm cu tact față de vecinul nostru de la est, dar astăzi, într-o rezoluție votată în Parlamentul European majoritatea europarlamentarilor au spus lucrurilor pe nume: Rusia este un stat care susține terorismul”, a spus europarlamentarul român după vot.

Vlad Botoș a mai spus că "nu poți avea alte cuvinte mai diplomatice pentru un stat care atacă populația civilă în mod constant de aproape un an de zile. Nu poți avea tact în fața atâtor crime de război".

Europarlamentarul consideră că "este foarte clar că ceea ce face astăzi Rusia, prin recrutarea și trimiterea pe front a pușcăriașilor, indiferent de crimele comise, este terorism".

Rezoluția de declarare a Rusiei "stat sponsor al terorismului" a primit 494 de voturi "pentru" și 58 "împotrivă".

"Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la ultimele evoluții din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Eurodeputații subliniază că atacurile și atrocitățile deliberate comise de forțele ruse și reprezentanții acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional și umanitar constituie acte de terorism și crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul și „recurge la mijloace teroriste”.

Este necesar un cadru juridic al UE

Întrucât în prezent UE nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputații solicită Consiliului să includă organizația paramilitară rusă „Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut și sub numele de „Kadîroviți”, precum și alte grupări armate, miliții și interpuși finanțați de Rusia, pe lista UE a teroriștilor.

Creșterea izolării Rusiei și finalizarea celui de-al nouălea pachet de sancțiuni UE

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să izoleze și mai mult Rusia la nivel internațional, inclusiv în ceea ce privește apartenența Rusiei la organizații și organisme internaționale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Eurodeputații doresc, de asemenea, ca relațiile diplomatice cu Rusia să fie reduse, contactele UE cu reprezentanții oficiali ruși să fie menținute la minimul absolut, iar instituțiile afiliate statului rus din UE care răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise și interzise.

În contextul escaladării actelor de terorism ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluția solicită statelor membre ale UE să finalizeze rapid lucrările privind un al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei. Eurodeputații doresc, de asemenea, ca țările UE să prevină, să investigheze și să urmărească penal orice eludare a sancțiunilor existente și, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva țărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive puse deja în aplicare", se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close